Al Treilea Război Mondial ar putea începe din Transnistria

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a avertizat că ar putea început cel de-al Treilea Război Mondial fix prin Transnistria. Potrivit spuselor sale, „dacă Transnistria se va implica, Republica Moldova se va implica” pentru că sunt „state vecine”, iar „dacă Republica Moldova se va implica, atunci România, care face parte din NATO, se va implica, iar dacă România se va implica, atunci Rusia se va implica”.

„Sunt profund convins că prin Transnistria există o cale directă către un război mondial. Acestea pot fi afirmații puternice, dar totuși adevărate. Dacă Transnistria se va implica, Republica Moldova se va implica. Este natural, suntem vecini. Dacă Republica Moldova se va implica, atunci România, care face parte din NATO, se va implica, iar dacă România se va implica, atunci Rusia se va implica.

Modalitatea și utilizarea armamentului sunt deja o problemă deschisă. Dacă lucrurile vor escalada până la un conflict global, atunci mijloacele utilizate nu vor fi limitate”, a declarat Vadim Krasnoselski în cadrul unei întâlniri oficiale cu deputați locali din Grigoriopol (un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stânga Nistrului, ce aparțin Republicii Moldova), relatează deschide.md.

România, Republica Moldova, Marea Britanie și SUA desfășoară exerciții militare comune

Declarația sa a fost făcută la câteva ore distanță după ce Ministerul Apărării din Republica Moldova a anunțat că au început manevrele comune ale Forțelor de Operațiuni Speciale ale armatei moldovene, române, britanice și americane, cerându-le cetățenilor moldoveni să evite speculațiile cu privire la motivele deplasării echipamentelor militare pe teritoriul țării.

„Exercițiile se vor desfășura în centrele de pregătire ale armatei, în perioada 27 martie – 7 aprilie, și au ca scop antrenamentul comun și schimbul de experiență între soldații forțelor speciale moldove, române, americane și britanice, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante”, scrie într-un comunicat de presă emis de instituția respectivă.

Potrivit sursei citate anterior, Forțele de Operațiuni Speciale din cele patru state vor desfășura exerciții avansate de tragere de luptă și exerciții de parașutism în cadrul programului Combined Exchange Training (JCET-2023). Echipamentele militare vor fi transportate în timpul exercițiilor militare comune către centrele de antrenament ale armatei moldovene pentru manevre.

Vă amintim că ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, a recunoscut sâmbătă, 25 martie 2023, că situația de la graniță este tensionată din cauza războiului din Ucraina, dând asigurări că, momentan, nu există riscul unui atac direct al armatei Rusiei în Republica Moldova.

„Republica Moldova folosește toate instrumentele diplomatice pentru a-și consolida capacitățile de apărare, inclusiv cooperarea cu Uniunea Europeană”, a declarat, sâmbătă, Anatolie Nosatîi, în cadrul unui interviu acordat pentru Moldpres.