Ana Bogdan a mai urcat un loc în clasamentul WTA publicat luni, 17 aprilie, aflându-se acum pe poziția 57, cu 951 de puncte. De pe 20 martie, sportiva a urcat trei poziții în clasament.

Sportiva cea mai bine clasată din România rămâne însă Simona Halep, pe locul 26 cu 1565 de puncte. Aceasta nu a mai participat la competiții de câteva luni, din cauza scandalului de dopaj în care este implicată.

Cele mai recente schimbări din top WTA

Irina Begu se află pe locul 37, cu 1258 de puncte, Sorana Cîrstea pe 41, cu 1218 puncte, Gabriela Ruse pe 160 (421 puncte), iar Jaqueline Cristian pe 180 (375 de puncte).

S-au produs schimbări dincolo de top 200. Alexandra Cadanţu-Ignatik a coborât de pe locul 217 pe 218 (305 puncte), Miriam Bulgaru a urcat şapte poziţii şi este pe 240 (278 puncte), iar Gabriela Lee şi Irina Bara au coborât câte 28 de poziţii, respectiv 46 de poziţii. Lee este pe 247 (272 puncte), iar Bara este pe 280 (238 de puncte).

Top 10 WTA este însă neschimbat față de săptămâna trecută: 1. Iga Swiatek (8975 puncte), 2. Arina Sabalenka (6891), 3. Jessica Pegula (5735), 4. Ons Jabeur (5031), 5. Caroline Garcia (4990), 6. Coco Gauff (4346), 7. Elena Rîbakina (4305), 8. Daria Kasatkina (3505), 9. Maria Sakkari (3191), 10. Petra Kvitova (3162).

Simona Halep riscă să nu poată participa la Roland Garros

În perioada Paștelui, Simona Halep nu a primit vești tocmai bune. Potrivit TennisUpToDate, revenirea acesteia pe terenul de tenis pentru Roland Garros este imposibilă pentru că verdictul în cazul scandalului de dopaj în care este implicată întârzie.

„Obiectivul final al lui Halep era să fie pregătită pentru Roland Garros. Încă se poate, dar nu pare foarte probabil deoarece cazul ei încă nu a fost rezolvat. Pe Simona Halep nu o vom mai vedea curând decât la tribunal deoarece cazul ei de dopaj rămâne nerezolvat”, a scris sursa citată anterior.

În ciuda acestor informații, Simona Halep rămâne optimistă. În prezent, jucătoarea de tenis își dorește să i se ridice suspendarea cât mai repede și să reintre în circuit și în niciun caz nu se gândește să se retragă. Anunţul a fost făcut recent de fostul ei colaborator, Dragoş Luscan.

„E una dintre cele mai mari sportive pe care le-a avut ţara asta. Îmi pare rău că trece prin aceste momente. Mă îngrijorează că se prelungeşte atât de mult situaţia. Sper să nu fie o pedeapsă, dar deja stă de foarte mult timp şi nu ştie ce să facă. Deja, practic, ea ispăşeşte o suspendare. Nu joacă de atât de mult timp. Sper să fie nevinovată şi să găsească ea o variantă să fie despăgubită pentru această perioadă. Sunt amărât şi nici nu o pot ajuta. Cu siguranţă nu este acesta finalul de carieră pentru Simona Halep”, a explicat Dragoș Luscan în cadrul emisiunii AS.ro LIVE.

De-a lungul timpului, Dragoş Luscan a fost alături de marii sportivi ai României. A colaborat cu Simona Halep, Cristina Neagu, David Popovici, Horia Tecau și Florin Mergea, pregătindu-i fizic și susținându-i în atingerea performanțelor lor. De asemenea, Dragoș Luscan a fost preparator fizic şi la CSM Bucureşti.