Mieii din zonele aflate în carantină din cauza Covid-19 pot fi comercializaţi dacă există documente şi mijloace de transport autorizat, a precizat vineri preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Robert Chioveanu.
Produsele alimentare aflate la comercializare sunt sigure pentru consum, iar stocurile sunt în cantităţi suficiente, afirmă preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.
„Suntem într-o informare permanentă, atât cu cei din producţie, cât şi cu cei din comercializare, ca să ne asigurăm că există stocuri de produse alimentare şi că operatorii din producţie îşi desfăşoară activitatea respectând procedurile şi de aceea am postat pe site-ul ANSVSA ghidurile şi am făcut recomandări.
Am avut dialog şi am avut videoconferinţe cu toţi cei implicaţi în industria alimentară şi putem spune că aprovizionarea magazinelor şi stocurile de produse sunt în cantităţi suficiente, dar putem spune şi că toată lumea a implementat procedurile.
Toţi operatorii, atât în producţie, cât şi în comercializare, respectă normele de igienă, iar produsele aflate la comercializare sunt produse sigure pentru consum”, a precizat, joi, preşedintele ANSVSA într-o videoconferinţă, conform Agerpres.
”Nu există legătură directă între aliment și Covid-19”
El a subliniat că mieii din zonele aflate în carantină din cauza Covid-19, respectiv Suceava sau Ţăndărei, pot fi comercializaţi dacă există documente şi mijloace de transport autorizate, iar mieii sunt sacrificaţi într-un abator autorizat sanitar-veterinar din zona respectivă.
„Din punct de vedere al virusului Sars-Cov-2 responsabil de Covid-19 am spus şi am precizat că nu există o legătură directă între aliment şi Covid-19. Toate studiile EFSA spun foarte clar că nu există o transmitere a virusului prin intermediul alimentului.
Cei care au toate documente şi mijloace de transport autorizate din aceste zone carantinate pot comercializa mieii, pot să meargă cu ei către cel mai apropiat abator la nivel de judeţ sau în judeţul învecinat, unde pot fi sacrificaţi.
Carcasele pot fi comercializate către unităţi autorizate, unităţi înregistrate, carmangerii, măcelării, hiperrmarketuri atât timp cât mieii au fost sacrificaţi într-un abator autorizat sanitar-veterinar”, a mai spus şeful ANSVSA.