În fiecare an, BNR decide să retragă de pe piață bancnotele și monedele cu un grad ridicat de uzură. Astfel, în 2018, nu mai puțin de 37,7 milioane de bancnote au fost retrase de pe piață din acest motiv.
„37,7 milioane bancnote au fost sortate ca improprii circulației monetare, înregistrându-se astfel un grad mediu de uzură de circa 10 la sută, cu 2 puncte procentuale mai mic față de cel din anul 2017,” se arată în raportul BNR.
De asemenea, anul trecut, în cadrul celor patru centre de procesare ale BNR a fost procesată o cantitate de 8,7 milioane de monede. Dintre acestea, nu mai puțin 332,1 mii de monede au fost retrase din circulație din cauza uzurii.