Potrivit unui raport emis joi, 27 aprilie, de Banca Națională a României (BNR), numerarul aflat în circulaţie s-a majorat cu 4,3% la finalul lunii martie faţă de perioada similară din 2022, la 103 mld. lei, în timp ce depozitele overnight (conturi curente, depozite la vedere) se ridicau la 279,1 mld. lei, cu 9,3% sub nivelul din martie 2022.
Masa monetară în sens larg a avut o creștere de 0,3%
De asemenea, masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii martie 2023 un sold de 613 957,0 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,3 la sută (-0,7 în termeni reali1) față de luna februarie 2023, iar în raport cu martie 2022 s-a majorat cu 8,2 la sută (-5,5 la sută în termeni reali).
„Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna martie 2023 cu 1,3 la sută față de februarie 2023 (0,2 la sută în termeni reali), până la nivelul de 370 493,5 milioane lei.
Creditul în lei, cu o pondere de 67,8 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,4 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,2 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 3,1 la sută (2,4 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 10,2 la sută (-3,8 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 2,7 la sută a componentei în lei (-10,3 la sută în termeni reali) și cu 30,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna martie 2023 de 2,8 la sută față de luna februarie 2023, până la 179 425,0 milioane lei. În raport cu martie 2022, acesta s-a majorat cu 9,4 la sută (-4,5 la sută în termeni reali).”, transmite BNR.
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 0,5%
Potrivit raportului, depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2023 cu 0,5 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 524 454,3 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,5 la sută (-4,4 la sută în termeni reali).
„Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,1 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,2 la sută față de luna februarie 2023, până la 351 686,3 milioane lei. Comparativ cu luna martie 2022, acestea s-au majorat cu 17,8 la sută (2,8 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,2 la sută față de luna anterioară, până la 185 495,8 milioane lei și cu 18,3 la sută (3,3 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,3 la sută (până la 166 190,5 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna martie 2022, au înregistrat o creștere de 17,3 la sută (2,4 la sută în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 32,9 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 1,1 la sută față de luna februarie 2023, ajungând până la nivelul de 172 768,0 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,6 la sută, până la 34 909,0 milioane euro).”, mai transmite BNR.
Evoluția indicatorilor monetari
Comparativ cu luna martie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 4,1 la sută (-4,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,7 la sută față de luna februarie 2023, până la 122 434,6 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,3 la sută, până la 24 738,8 milioane euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 2,1 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,8 la sută față de luna februarie 2023, până la 50 333,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 2,4 la sută, până la 10 170,2 milioane euro).
Comparativ cu martie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 8,7 la sută (-8,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro), se mai arată în raportul BNR.