NATO monitorizează situația din Belarus

NATO nu a observat nicio deplasare a mercenarilor din gruparea paramilitară rusă Wagner în Belarus, anunţă marţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează CNN.

„Până acum nu am văzut nicio desfăşurare sau deplasare a unor forţe Wagner în Belarus, dar bineînţeles că urmărim îndeaproape ceea ce se întâmplă”, a declarat presei Stoltenberg înaintea începerii summitului NATO la Vilnius.

NATO este „pregătită” să se apere împotriva oricărei eventuale ameninţări, a subliniat el.

De asemenea, acesta a declarat că nu s-a observat vreo schimbare nici în ceea ce privește postura nucleară a Rusiei, în pofida anunţului Moscovei că amplasează arme nucleare în Belarus.

„Retorica nucleară a Rusiei este nesăbuită şi periculoasă. Aliaţii NATO monitorizează îndeaproape ceea ce face Rusia; până acum nu am văzut nicio schimbare în postura de desfăşurare nucleară a Rusiei care să necesite o schimbare din partea noastră, dar vom rămâne vigilenţi”, a declarat Stoltenberg înaintea unui summit al liderilor NATO la Vilnius, în capitala Lituaniei.

„Monitorizăm foarte atent situaţia”, le-a spus jurnaliştilor Stoltenberg, înaintea deschiderii summitului NATO de două zile la Vilnius.

Locul în care se află şeful Wagner Evgheni Prigojin face obiectul multor speculaţii, după rebeliunea sa efemeră de la 24 iunie.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a mediat un acord prin care Prigojin să se exileze în Belarus, însă a anunţat săptămâna trecută că acesta nu se afla pe teritoriul belarus.

Avertisment al Lituaniei, Poloniei și Letoniei

Preşedinţii Lituaniei, Poliniei şi Letoniei au scris săptămâna trecută o scrisoare secretarului general al NATO şi liderilor Alianţei în care-i avertizau despre ameninţarea pe care o reprezintă „acţiunile agresive ale Rusiei şi evoluţia situaţiei în Belarus”.

Potrivit Grupului de Comunicare al preşedinţiei lituaniene, cei trei lideri au subliniat că „mutarea grupării ruse de mercenari Wagner şi a liderului ei Evgheni Prigojin în Belarus ar putea genera riscuri la adresa stabilităţii politice în Belarus şi, în consecinţă, o eventuală pierdere a controlului asupra armamentului nuclear”.

Ministrul polonez al Apărării Mariusz Blaszczak anunţa vineri pe Twitter că peste 1.000 de militari şi aproximativ 200 de unităţi de echipament din cadrul celor de a 12-a şi a 17-a Brigăzi Mecanizate încep să se mute către estul” Poloniei.

„Aceasta este o dovadă a voinţei noastre de a răspunde tentativelor de destabilizare în apropierea frontierei” Poloniei, a subliniat el.