Acest proces de recrutare și selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativa a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările si completările ulterioare (denumită în continuare O.U.G. nr. 109/2011) și ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (denumită în continuare H.G. nr. 639/2023).

CONDIȚII CARE TREBUIE ÎNTRUNITE DE CANDIDAȚI 

Candidații pentru toate posturile de membru în Consiliul de administrație trebuie să întrunească în mod obligatoriu și cumulativ, următoarele condiții:

  • Cerințe de participare comune pentru toate posturile de membru în Consiliul de administrație
  1. cunosc foarte bine limba română (scris și vorbit);
  2. calitatea de membru în Consiliul de administrație al societății pentru care au aplicat nu este de natură a atrage o stare de incompatibilitate sau conflict de interese;
  3. nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 12 alin. (3), art. 30 alin. (9) și art. 36 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011;
  4. nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 4 din O.U.G. nr 109/2011;
  5. nu se află în situația prevăzută la art.169, alin.(10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;
  6. au capacitate deplină de exercițiu;
  7. sunt apți din punct de vedere medical;
  8. nu se afla în perioada de interdicție de 3 ani de a exercita o funcție publică din cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
  9. îndeplinesc standardele de integritate necesare  obținerii  certificatului ORNISS la nivelul solicitat de societate, dacă este cazul (Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, ale Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, şi ale Normelor privind protecţia informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 353/2002);
  10. au studii superioare și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al Societății de cel puţin 7 ani;
  11. au experiență în conducerea societăților sau regiilor autonome;
  12. îndeplinesc toate condițiile și criteriile prevăzute în O.U.G. nr. 109/2011 şi în H.G. nr.639/2023;

 

  • Cerințe de participare specifice

       ADMINISTRATOR A (1 post):

Pentru postul de membru în Consiliul de administrație autorizat ca auditor financiar și înregistrat în Registrul public electronic de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, din Spațiul Economic European sau din Elveția sau care deține experiență de cel puțin 3 ani în audit statutar dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România sau în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public, dovedită cu documente justificative, sunt necesare:

  1. a) este autorizat ca auditor financiar și este înregistrat în Registrul public electronic de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, din Spațiul Economic European sau din Elveția sau deține experiență de cel puțin 3 ani în audit statutar dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România sau în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public, dovedită cu documente justificative;
  2. b) studii superioare şi experienţă în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de cel puţin 7 ani.

 

ADMINISTRATOR B (4 posturi):

  1. au studii superioare și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al Societății CNCIR S.A. de cel puţin 7 ani;

 

CRITERII DE SELECȚIE

Aceste criterii sunt diferențiate în următoarele grupe: 

Competențe – competențe specifice sectorului de activitate a întreprinderii publice, competențe profesionale de importanță strategică, competențe de guvernanță corporativă, competențe sociale și personale, experiență pe plan local și internațional, competențe și restricții specifice pentru funcționarii publici sau alte categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice, aliniere cu scrisoarea de așteptări; 

Trăsături – reputaţie personală şi profesională, integritate, independență, expunere politică, abilități de comunicare interpersonală, viziune;

Alte criterii – rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care candidatul și-a exercitat mandatul de administrator sau de director, înscrieri în cazierul fiscal și judiciar, egalitate de gen. 

 

MODALITATEA DE EVALUARE A CANDIDAȚILOR

Evaluarea candidaților se face prin prin metoda analizei documentelor din dosarul de candidatură, metoda analizei informațiilor suplimentare față de cele din dosarul de candidatură solicitate de comisa de selecție și nominalizare, în scris, pentru a revizui, îmbunătăți și valida acuratețea punctajului, metoda analizei declarației de intenție, metoda verificării referințelor oferite de candidați, metoda verificării activității desfășurate anterior de candidați, metoda observării comportamentale a candidaților pe parcursul interviului organizat de Comisia de selecție, prin raportare la Profilul Consiliului de administrație, Profilul membrilor Consiliului de administrație și prin raportare la indicatorii ce descriu competențele care sunt criterii de selecție a candidaților conform documentelor anterior menționate, metoda integrării rezultatelor analizei declarațiilor de intenție formulate pe baza Scrisorii de așteptări de către candidați și metoda interviului organizat având în vedere dosarul de candidatură, profilul candidatului, profilul consiliului, declarația de intenție a candidatului. 

 

Criterii de selecție ce constituie avantaj în procesul de selecție

  • Absolvirea de studii de master, doctorat, MBA sau postuniversitare;
  • Experienţă în relaţia cu autorităţile publice, autorităţile de reglementare şi supraveghere din domeniul de activitate al societății;
  • Experiență în realizarea unor investiții sau proiecte în domeniul de activitate al societății;
  • Experiență în comunicarea şi relaţia cu acţionarii şi/sau investitorii;
  • Experienţă în formarea, coordonarea şi dezvoltarea echipelor/colectivelor de personal şi planificarea succesiunii în cadrul acestora;
  • Experienţă în domeniul audit, economic, contabilitate, financiar sau juridic, managementul riscului;
  • Experiență în domeniul realizării testărilor şi analizelor tehnice ale instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în Legea nr. 64/2008;
  • Experiență în relația cu instituțiile europene.

 

DEPUNEREA DOSARELOR DE CANDIDATURĂ

Dosarele de candidatură vor fi depuse în mod obligatoriu până cel târziu în data de 12.03.2025,                          ora 16.00, atât în format letric, cât și în format electronic.

  • Dosarul în format letric (pe suport de hârtie)

Dosarele de candidatură pe suport de hârtie vor fi depuse personal sau trimise prin poştă sau curier, în plic închis, la registratura Ministerului Energiei, pe care se va menționa următorul text: „Candidatură Administrator A sau B (după caz) al  CNCIR S.A./[Numele şi Prenumele candidatului]”.

  • Dosarul electronic

Transmiterea dosarului de candidatură și în format electronic este obligatorie și se va face la adresa de email: selectie.cncir@energie.gov.ro

Reguli obligatorii pentru depunerea dosarelor de candidatură:

  • Toate documentele prezentate în dosarul de candidatură vor fi în limba română.
  • Documentele redactate într-o limbă străină se depun în copie certificată, însoțită de traducerea legalizată, efectuată de un traducător autorizat.
  • Pentru studiile efectuate în străinătate se vor depune echivalările acestora, după caz.
  • Mesajele e-mail de depunere a candidaturilor electronice, cât şi documentele ataşate vor trebui să conţină în mod obligatoriu numele şi prenumele candidatului (de exemplu „CV Popescu Ion”).
  • Formularele F1-F5 vor fi completate atât electronic și transmise în format Word, cât și ca fișier de tip pdf.
  • CV-ul va fi transmis atât în format Word, cât și ca fișier de tip pdf.
  • Copiile documentelor solicitate vor fi scanate și salvate ca documente separate, având în titlu numele documentului, numele și prenumele candidatului – de exemplu ”Diplomă licență Popescu Ion” sau ”Extras REVISAL Popescu Ion”. 
  • Dosarele electronice NU vor fi transmise prin aplicații de transfer de fișiere (de ex: WeTransfer sau alte aplicații similare) – în cazul în care dimensiunea dosarului depășește capacitatea mesajului, se vor transmite mai multe mesaje succesive numerotate (de exemplu ”Candidatura CA (societatea) Popescu Ion 1”, ”Candidatura CA (societatea) Popescu Ion 2”, etc.).
  • Dosarele în format electronic vor fi transmise până la aceeași dată și oră stabilite pentru depunerea dosarului de candidatură în format fizic la registratura Ministerului Energiei.  

Documente  necesare  pentru depunerea candidaturii:

Dosarele de candidatură vor conține în mod obligatoriu următoarele documente:

  1. Opis documente (numai în dosarul pe suport de hârtie);
  2. Curriculum vitae;
  3. Copii:
  1. Copia actului de identitate;
  2. Copia certificatului de cazier judiciar;
  3. Copia certificatului de cazier fiscal;
  4. Copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate;
  5. Copia diplomei de licenţă sau echivalentă; 
  6. Copii ale diplomelor de absolvire a alor cicluri de studii universitare (dacă este cazul) – alte programe de licență, programe de master, doctorat, MBA. Nu se vor transmite copii ale diplomelor sau ale certificatelor de participare la programe de formare de scurtă durată;
  7. Copii ale documentelor care dovedesc experiența profesională cerută (extras Reges/Revisal, copie carnet de muncă dacă este cazul), contracte de mandat/ management, adeverințe eliberate de angajatori, certificat constatator eliberat de ONRC, documente din care să reiasă rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care candidatul și-a exercitat mandatul de administrator sau de director, documente din care să reiasă ca este autorizat ca auditor financiar și înregistrat în Registrul public electronic de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, din Spațiul Economic European sau din Elveția sau că deține experiență de cel puțin 3 ani în audit statutar dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România sau în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public (dacă este cazul), alte documente însușite prin semnătură și ștampilă de emitent care să ateste contribuția directă a candidatului la îmbunătățirea performanțelor financiare ale societăților pe care le-a administrat/condus, etc. 
  1. Formulare:
  1. F1 – Cererea de înscriere; 
  2. F2 – Declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor şi informațiilor prezentate în dosar, lipsa conflictului de interese şi a situațiilor de incompatibilitate; 
  3. F3 – Acordul cu privire la obținerea de date în vederea verificării informațiilor; 
  4. F4 – Consimțământ de prelucrare a datelor cu caracter personal;
  5. F5 – Declarația de interese;
  1. Adeverință medicală.

ALTE INFORMAȚII

  1. Comunicarea cu candidaţii

Pe întreg parcursul acestui proces de selecţie, comunicarea cu candidaţii se va face prin mijloace electronice. Lista lungă, lista scurtă şi propunerile de nominalizare au caracter confidenţial şi nu vor fi publicate; rezultatele obţinute de candidaţi pentru fiecare din etapele procesului de selecţie le vor fi comunicate acestora, individual, în modalitaţile descrise mai sus.

  1. Protecția datelor personale

Acest proces de recrutare și selecție, descris în detaliu mai sus, se va desfășura conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

Documentele necesare în procesul de recrutare și selecție precum și formularele de declarații se regăsesc pe site-ul Autorității publice tutelare-Ministerul Energiei (https://energie.gov.ro/ministerul-energiei/, accesând secțiunile Despre noiGUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ MEProcedură de recrutare și selectare a membrilor consiliului de administrație/supreveghere-Selectia candidaților pentru pozitiile de membri în Consiliul de administrație al Societății Compania Nationala pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCIR S.A.)  și al Societății Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat si Recipientelor sub Presiune-CNCIR S.A. (https://cncir.com.ro/ro/, accesând secțiunile Despre noiGuvernanță corporativăProceduri de selecție-Procedura de selecție a candidaților pentru poziția de membri în Consiliul de Administrație CNCIR S.A. 2024).

Informații suplimentare se pot obține la sediul Ministerului Energiei, str. Academiei nr. 39-41, Sector 1, București, cod poștal 010013, tel. 0374.496.825, 0374.496.821.