Magazinele Auchan s-au confruntat în cursul serii de vineri cu o serie de probleme, astfel încât unele dintre ele au trebuit să fie închise. Compania a revenit cu declarații privind situația actuală.
„Toate magazinele sunt deschise şi funcţionează în regim normal. Echipele tehnice au depus toate eforturile pentru rezolvarea acestei situaţii, niciodată întâlnite în activitatea noastră, astfel încât toate lucrurile se desfăşoară în parametrii standard. Le adresăm încă o dată scuze clienţilor, pentru inconvenientele intervenite ieri (vineri , 28 iunie n.r.) şi îi invităm să se bucure de toată experienţa de shopping cu care s-au obişnuit la Auchan, în fiecare zi”, a declarat Tiberiu Dăneţiu, director marketing Auchan Retail România.
Toate echipele retailerului au lucrat vineri în zonele cu probleme pentru rezolvarea incidentului în cel mai scurt timp şi deschiderea magazinelor în cursul aceleiaşi zile.
Problemele menţionate au apărut în Bucureşti la magazinele Auchan din AFI Cotroceni, Berceni, Drumul Taberei şi Crângaşi, dar şi în oraşele Craiova, Braşov şi Timişoara.
Auchan Retail România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, un supermarket Auchan şi o reţea de 23 de magazine de proximitate. Reţeaua are peste 280.000 de metri pătraţi suprafaţa netă de vânzare, peste 10.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro.