Biserica Ortodoxă Română răspunde apelului lansat de premierul Florin Cîţu şi transmite că participă deja la informarea credincioşilor cu privire la beneficiile vaccinării împotriva COVID-19.
Bănescu: Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea “gratuită, sigură şi voluntară”
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a declarat, luni, despre clericii Bisericii Ortodoxe Române că aceştia le transmit credincioşilor informaţiile despre vaccinare cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte.
Bănescu pledează “în mod ferm” pentru implicarea preoţilor în acest act de informare.
“Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi.
Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea “gratuită, sigură şi voluntară” aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, a precizat Vasile Bănescu, luni, pentru Agerpres.
Biserica Ortodoxă Română a salutat cu bucurie apariţia vaccinurilor
Reprezentantul Patriarhiei Române pledează pentru implicarea preoţilor în actul de informare “onestă” a credincioşilor şi spune că BOR şi-a exprimat în mod repetat poziţia favorabilă vaccinării. În plus, Vasile Bănescu se dă pe el însuşi drept exemplu, spunând că s-a vaccinat deja împotriva COVID-19.
“Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor.
În calitatea pe care o am, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am făcut-o, vaccinându-mă”, a mai declarat Vasile Bănescu.
Florin Cîţu: Este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural
Luni, 5 aprilie, premierul Florin Cîţu a spus că România va avea dozele de vaccin necesare pentru ca până la finele lunii mai, în cel mai pesimist scenariu, 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID.
Şeful Guvernului a lansat un apel către politicieni şi reprezentanţi ai bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare.
“Este foarte important: cu toţii – şi aici fac un apel la toţi politicienii, la coaliţia de guvernare, la primarii aleşi, la consilierii locali, la preşedinţii de consilii judeţene – să meargă şi să facă campanie sau să prezinte campania de vaccinare, datele, toţi românii, să se ştie despre, să aibă informaţiile la zi în ceea ce priveşte campania de vaccinare.
Mai mult, este nevoie, şi am spus-o şi la întâlnirea cu cultele, şi mi s-au dat asigurări, dar vreau să spun şi aici public, este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. Este nevoie ca toţi românii din mediul rural să aibă aceste informaţii, să poată să se vaccineze”, a declarat, luni, prim-ministrul României.
Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin