Celebrul manelist le-a transmis fanilor un mesaj chiar din spital. Adrian Minune a ținut să îi liniștească și a spus că mai are de așteptat un singur rezultat până să ajungă acasă.
Mesajul a venit după ce Adrian Minune a acuzat stări de rău și a ajuns la spital pentru mai multe investigaţii. Din fericire, manelistul a explicat că se simte bine și mai are de așteptat un singur rezultat.
Adrian Minune îi liniștește pe fanii săi
„Salut, dragii mei, fac acest clip pentru familie, pentru fani, pentru cumetri, pentru prieteni, buni răi, dușmani, nu mai contează, pentru că toți îți sunt prieteni până la proba contrarie.
Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, mai aștept un singur rezultat, și mâine seară voi fi acasă. Merg aici, la noi, la Ștefănești. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut”, a transmis Adrian Minune pe pagina sa de socializare.
Faimosul manelist a fost internat de urgență la spital
Amintim că faimosul manelist a fost internat de urgență la spital, potrivit informațiilor publicate anterior de Fanatik. Sursa menționată a notat că Adrian Minune este internat la spitalul Ponderas, iar toată familia este alături de el.
Medicii i-au făcut artistului o serie de analize și au decis că cea mai bună soluție este să-l interneze. Printre testele efectuate se numără și testele antigen, astfel că în cazul său ar putea fi vorba și despre COVID-19.
Ulterior și familia sa a făcut testele antigen. Rămâne de văzut care este starea de sănătate a artistului și ce investigații i-au făcut medicii.
La rândul său, ginerele lui Adrian Minune a avut probleme de sănătate ăn vara anului trecut și a trecut prin momente dificile. Acesta a ajuns de urgență la spital, unde a fost operat.
Adrian Minune este unul dintre cei mai apreciați maneliști din țara noastră
Amintim că Adrian Minune este unul dintre cei mai apreciați maneliști din țara noastră. Toată lumea știe că tarifele pe care el practică pentru a cânta la nunți și petreceri nu sunt deloc unele mici. Cum în presă s-a vehiculat că Adrian Minune figurează în top trei cei mai bogați cântăreți de manele din România, acesta a lămurit acest aspect, atunci când a fost întrebat despre averea sa.
„Eu întotdeauna am cheltuit mai mult decât am câștigat, dar niciodată nu am făcut 1 milion de Euro. Cea mai mare sumă pe care am strâns-o la o nuntă a fost 60.000 de dolari, în 2002, în America!”, a răspuns, la un moment dat, celebrul manelist la întrebarea ”Când ați făcut primul million de euro?”, în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.