Cristian Cioacă nu a ajuns în Uda
La mai bine de o săptămână de când a fost pus în libertate, Cristian Cioacă nu a ajuns să-și viziteze mama. Florica Cioacă, care are peste 70 de ani, nu și-a mai văzut fiul de aproape 15 ani. De când el a fost considerat, inițial, principalul suspect pentru dispariția și moartea avocatei Elodia Ghinescu.
Dumitru Drăgușin, primarul comunei Uda, aflată la aproape 45 de kilometri de Pitești, acolo unde trăiește de ceva vreme și mama fostului condamnat, spune fără ezitare că mult-așteptata reîntâlnire dintre mamă și fiu nu s-a petrecut.
„Personal, nu l-am văzut pe Cristian Cioacă prin comuna noastră. Îl știu foarte bine, din ziare și de la televizor, fiindcă altfel nu ne cunoaștem. Dar nu cred că a fost pe-acasă, fiindcă cineva tot l-ar fi recunoscut. La țară e altfel decât la oraș și lumea se cunoaște mult mai bine. În plus, nimeni dintre consăteni nu mi-a semnalat așa ceva. Și vă asigur că chipul lui Cristian Cioacă nu ar fi trecut neobservat!”, a declarat primarul Dumitru Drăgușin pentru Cancan.ro.
Mama este o femeie discretă
Primarul comunei Uda spune că toți sătenii sunt curioși să-l vadă pe fostul soț al Elodiei Ghinescu.
„Oamenii locului mi-au semnalat știrea conform căreia Cristian Cioacă a fost pus în libertate. De parcă eu și ceilalți nu avem acasă televizoare, să fim la curent cu cele întâmplate. Dar asta înseamnă că lumea se așteaptă la ceva anume, știind că mama lui Cioacă trăiește printre noi”, adaugă cel care conduce administrativ, de 7 ani, destinele comunei cu peste 2.000 de suflete.
Mama fostului polițist este o femeie discretă care nu interacționează cu sătenii.
„Nu pot spune că o cunosc bine pe Florica Cioacă. Am discutat de puține ori cu ea. În primul rând, mi-a făcut impresia unei femei retrase. E o persoană deosebită, după părerea mea, fiindcă nu i-a fost ușor să treacă prin ce a trecut, dar e mai mult decât la locul ei. E singură! Nu am auzit-o niciodată deschizând vreun subiect de discuție legat de fiu. Sau de nora sa și nimeni din sat nu cred că a avut parte de așa ceva. În plus, Florica Cioacă se află la noi de vreo 15 ani. Ea și soțul ei și-au făcut cândva o casă de vacanță la noi. Și după ce au ieșit la pensie au ales să părăsească Piteștiul pentru a trăi la țară!”, a mai spus primarul.