Elena Cârstea s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate după ce a suferit un AVC în urmă cu ceva timp. Cântăreața a dat mai multe detalii despre starea sa de sănătate.
Elena Cârstea a avut probleme grave după AVC
Elena Cârstea a trecut prin momente mai puțin plăcute în luna martie a acestui an, atunci când a suferit un AVC.
Cântăreața, care acum are câteva probleme legate de deplasare și se folosește de un baston pentru a se mișca, spune că este nevoie de mai multe luni pentru a se recupera complet.
Cu toate acestea, Elena Cârstea povestește că face exerciții constant și merge și la piscină. Faimoasa compozitoare a mai adăugat că partenerul ei de viață este unde adevărat sprijin. Potrivit cântăreței, soțul ei o îndeamnă mereu să mai iasă să se miște.
“Tot cu bastonul cu cristale mă deplasez. Am deja trei, unul alb, unul negru și altul albastru. Îmi voi comanda și roz, ca să mă pot asorta. Din păcate, încă nu mi-am revenit complet.
Am probleme cu deplasarea, merg greu, ceea ce mă enervează pentru că eu mereu am fost activă. Recuperarea va mai dura câteva luni bune, fac zilnic, la piscină. Nu am putut să merg până acum la muncă”, spune ea.
Elena Cârstea obosește repede după AVC
Cântăreața a mai spus că deși soțul eu trage mereu de ea să iasă din casă, ea refuză deoarece nu poate depune mult efort.
De altfel, ea a mai spus că obosește foarte repede și că a și renunțat la fumat.
“Am un șef foarte drăguț și înțelegător… Nu mă pot mișca foarte mult trebuie să țin cont de asta. Nu pot pleca în niciun concediu, sunt limitată… Soțul meu trage de mine să ieșim în oraș.
Eu nu vreau să aud, nu pot face efort, obosesc foarte repede. El e stresat să nu mi se întâmple ceva”, mai spune Elena Cârstea.
Elena Cârstea se înțelege de minune cu soțul ei
Cunoscuta compozitoare de muzică este căsătorită cu Glenn Muttart din anul 2006. Cei doi și-au unit destinele la doar o săptămână de când s-au întâlnit, iar de atunci sunt de nedespărțit.
Cei doi s-au cunoscut în mediul online, iar artista a plecat de 15 ani în Statele Unite ale Americii (SUA) pentru a-i fi alături.