Așadar, Elena Udrea ar putea să scape de sechestrul de 1,6 milioane de lei pus pe bunurile sale, după ce avocații săi au obținut la ÎCCJ sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate legată de legislația confiscării speciale.
Excepția arată că instanța ar trebui să dispună ridicarea sechestrului, în caz de constatare a prescripției și de încetarea a procesului penal, conform romaniatv.net
Elena Udrea spunea că decizia de confiscare este absurdă
Potrivit hotărârii Curții de Apel București din data de 02.03.2021, în cazul Elenei Udrea s-a decis confiscarea sumelor de 691.029,63 lei şi 918.864 lei ce au făcut obiectul luării de mită.
„Consider că este absurd să dispui confiscarea unor sume de bani pentru fapte cu privire la care nu s-a constatat în mod definitiv că s-au petrecut”, a spus Elena Udrea.
Avocații au obținut o victorie importantă
În cazul în care instanța constată intervenția prescripției, judecătorul lasă nesoluționată latura civilă a procesului penal în ideea că acțiunea va fi continuată în civil de către cei care se consideră păgubiți, potrivit legii din România.
De asemenea, avocații Elenei Udrea au arătat că vinovăția unei persoane se stabilește numai prin hotărâre definitivă, astfel că, în lipsa unei soluții de condamnare nu se poate dispune confiscarea specială care „echivalează cu o pedeapsă”.
Amintim că Elena Udrea așteaptă în luna martie două pronunțări foarte importante, după condamnare definitivă de 6 ani din Dosarul Gala Bute, şi anume în Dosarul finanţării campaniei electorale din 2009 (apel), pe 16.03.2023, la Înalta Curte, şi în Dosarul Hidroelectrica (fond), pe 14.03.2023 la Curtea de apel București.
Fostul ministru al Turismului este încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor după ce a pierdut, în data de 7 aprilie 2022, o contestație în anulare în Dosarul Gala Bute, ea fiind condamnată definitiv la 6 ani de închisoare încă din 2018.
Avocata Silvia Uscov a scris că procesul Elenei Udrea este nul
În altă ordine de idei, avocata Silvia Uscov a scris într-un editorial flux24.ro că procesul Elenei Udrea este nul, dar este nevoie de „Judecători cu majusculă” ca să întoarcă eroarea judiciară.
„Și oare avem din aceștia? Nu am nevoie de înregistrări audio în care o persoană vorbește despre posibila influențare a cursului unui anumit dosar pentru a mă convinge de faptul că o hotărâre judecătorească de condamnare ar trebui să fie nulă pentru că nu s-au respectat principiile și regulile unui proces”, se întreabă avocata.
„Aceasta se numește detenție nelegală și nimeni nu mă poate convinge de contrariu, chiar dacă ești învestit cu puterea de a fi judecător și chiar dacă colegii de la IJ ți-ar acoperi erorile judiciare sub pretextul că ești independent. Independent ești când respecți Constituția și drepturile omului, nu când le încalci. Pentru că atunci ești doar o marionetă în mâinile sistemului”, a scris avocata Silvia Uscov.