Elena Udrea a fost extrădată de autoritățile bulgare și joi a fost adusă în România. Ea a intrat în țară pe la Vama Giurgiu și urmează să fie predată polițiștilor. Udrea va ajunge la Penitenciarul Târgșor.
Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.
Udrea a plecat în Bulgaria înainte de pronunţarea deciziei şi a fost oprită de autorităţile bulgare la graniţa cu Grecia.
Ulterior, fostul ministru a fost reţinut de autorităţile bulgare şi a solicitat să nu fie extrădat, dând vina pe condiţiile din sistemul penitenciar din România.
Solicitarea i-a fost respinsă, iar Udrea a fost adusă joi în România pentru a-și ispăși pedeapsa. Ea va fi încarcerată la Penitenciarul Târgșor din județul Prahova.
Elena Udrea va ajunge la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou
Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou, susține Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Condiţiile sunt mult mai bune decât în azile, orfelinate şi spitale, spune președintele FSANP.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) , Cosmin Dorobanţu, a reacționat, printr-un comunicat transmis sâmbătă, la „atacurile sistematice ale Elenei Udrea la imaginea poliţiei penitenciare, cu scopul de a scăpa de închisoare, după ce a contribuit, timp de 10 ani, la sărăcirea unor generaţii de români, printre care se află şi familiile poliţiştilor de penitenciare”.
„Este adevărat că nu avem un sistem penitenciar aşa cum şi-ar dori politicienii infractori dovediţi de justiţie, însă banii publici furaţi timp de 10 ani de Elena Udrea şi de clientela politică din anturajul acesteia, ar fi putut fi folosiţi pentru investiţii în condiţiile de detenţie şi de muncă din penitenciare şi, poate astăzi, aveam un sistem penitenciar similar celui norvegian. Din păcate, am avut o clasă politică din care a făcut parte şi fostul ministru Elena Udrea, care timp de un deceniu a furat nu numai banii publici ai României, ci şi educaţia şi sănătatea românilor. Efectele le vedem astăzi. În continuare, Elena Udrea nu renunţă la prejudicierea poliţiei penitenciare, chiar din calitatea sa de infractor dovedit şi condamnat, lansând în spaţiul public românesc, inclusiv în spaţiul public din afara graniţelor ţării, acuzaţii nefondate despre posibile condiţii inumane şi degradante din penitenciarele româneşti. A devenit o cutumă printre politicienii infractori să lanseze acuzaţii false despre condiţiile din penitenciare, pentru a scăpa de puşcărie”, se arată în comunicat.