Elton John, infectat cu coronavirusl! Artistul a fost nevoit să-și anuleze două concerte
Cei care îi urmăresc activitatea în mediul online a lui Elton John au putut lua la cunoștință că artistul s-a infectat cu coronavirus. Inevitabilul s-a produs chiar dacă acesta este vaccinat cu schema completă și i s-a administrat și doza booster. Pe acest fond, Elton John spune că simptomele sunt ușoare.
De asemenea, artistul în vârstă de 74 de ani a mai spus că trebuie să reprogrameze concertele din Dallas, unde trebuia să concerteze marți și miercuri.
”Am contractat Covid şi trebuie deci să reprogramez concertele mele de la Dallas”, spune artistul.
Într-o altă ordine de idei, el speră să poată susțină concertul de sâmbătă, de la North Little Rock, în Arkansas.
”Din fericire, sunt vaccinat complet şi am primit doza a treia, iar simptomele mele sunt uşoare, deci sunt sigur că pot să susţin concertul sâmbătă, la North Little Rock, în Arkansas. Este mereu o decepţie să amâni concerte (…), dar vreau să asigur siguranţa mea şi pe a echipei mele”, a explicat muzicianul.
El a adăugat că cele două concerte de la Dallas vor fi reprogramate şi cei care au bilete vor fi contactaţi rapid.
Elton John și-a început turneul de adio
Cele două concerte anulate fac parte din turneul de adio al artistului, numit „Farewell Yellow Brick Road”. Turneul a început în 2018, iar artistul avea în plan 300 de concerte în trei ani, însă pandemia de coronavirus a dat totul peste cap. Turneul a fost întrerupt inițial din cauza restricțiilor anti-COVID și apoi din cauza operației la șold a artistului.
În septembrie 2021, el a lansat „The Lockdown Sessions”, un nou album în întregime compus din colaborări cu tineri artişti.
După aproape doi ani, turneul „Farewell Yellow Brick Road” a fost reluat miercurea trecută, la New Orleans, Louisiana.
Elton John a vândut mai mult de 300 de milioane de discuri în lume, a susţinut peste 3.500 de concerte şi i-a fost dedicat un film, „Rocketman”, lansat în 2019.