Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari Wagner, urmează să se mute în Belarus, după revolta armată împotriva conducerii militare din Rusia, care a avut loc sâmbătă, 24 iunie.
Kremlinul a transmis că Evgheni Progojin se va muta în Belarus, în baza unui acord încheiat cu președintele acestei țări, Aleksandr Lukașenko, menit să pună capăt revoltei împotriva conducerii militare a Rusiei.
De asemenea, liderul grupului paramilitar Wagner și luptătorii săi vor fi feriți de urmările penală în temeiul acestui acord.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Lukașenko s-a oferit să medieze conflictul, cu acordul președintelui rus Vladimir Putin, întrucât îl cunoaște pe Evgheni Prigojin de aproximativ 20 de ani, relatează Sky News.
Evgheni Prigojin a oprit înaintarea trupelor sale către Moscova
Presa din Belarus scrie că Evgheni Prigojin a acceptat propunerea președintelui Belarusului de a opri înaintarea deplasării trupelor Wagner spre Moscova și de a lua măsuri suplimentare pentru detensionarea situației.
Se pare că Prigojin a acceptat o opțiune favorabilă și acceptabilă de dezescaladare a situației, cu garanții de securitate pentru luptătorii PMC Wagner.
„Ne întoarcem coloanele și plecăm în direcția opusă”, a declarat fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin.
„Ne dăm seama de responsabilitatea pentru faptul că sângele rusesc poate fi vărsat de ambele părți, ne întoarcem coloanele și mergem în direcția opusă taberelor de câmp conform planului”, ar mai fi spus șeful Wagner, conform înregistrărilor de pe canalul său de Telegram.
Comunicatul Serviciului de presă al Președintelui Republicii Belarus
„În această dimineață, președintele rus Vladimir Putin l-a informat pe omologul său belarus cu privire la situația din sudul Rusiei cu compania militară privată Wagner. Șefii de stat au convenit asupra unor acțiuni comune.
În urma acordurilor, președintele Belarusului, după ce a clarificat în continuare situația prin canalele de care dispune, a purtat discuții cu șeful PMC Wagner, Evgheni Prigojin, în coordonare cu președintele Rusiei.
Discuțiile au durat o zi întreagă. Ca urmare, au ajuns la un acord privind inadmisibilitatea declanșării unei băi de sânge pe teritoriul Rusiei. Evgheni Prigojin a acceptat oferta președintelui Alexandr Lukașenko de a opri mișcarea oamenilor înarmați ai lui Wagner pe teritoriul Rusiei și de a lua măsuri suplimentare pentru detensionarea situației.
În acest moment, există o opțiune absolut avantajoasă și acceptabilă de rezolvare a situației, cu garanții de securitate pentru luptătorii PMC Wagner pe masă.
După cum s-a raportat anterior, tot în timpul reuniunii de astăzi, președintele Belarusului a avut două întâlniri cu blocul de securitate al țării cu privire la această situație.”, a spus Serviciul de presă al Președintelui Republicii Belarus.