Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat faptul că PSD nu a respectat angajamentele europene ale României și nu a liberalizat piața energiei atunci când acest lucru trebuia să se întâmple. Mai mult, reprezentantul PNL a respins varianta majorării diferențiate a pensiilor.
Daniel Fenechiu a acuzat PSD de situația cu privire la sistemul energetic, precizând că social-democrații nu au respectat angajamentele europene ale României și nu a liberalizat piața când trebuia liberalizată. Liderul PNL a respins varianta majorării diferențiate a pensiilor, a notat RFI.
În același timp, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat pentru Antena 3 ideea majorării diferenţiate a pensiilor. Liderul social-democraților a spus că în ceea ce privește pensiile speciale doar partea de contributivitate ar trebui majorată, iar la pensiile mici procentul de majorare ar trebui să fie mult mai mare.
„În ipoteza în care am merge pe varianta ca la pensiile speciale să majorăm cu procentul stabilit doar partea contributivă, nu ar fi vorba de o majorare diferențiată, pentru că PNL a fost întotdeauna susținătorul acordării pensiilor strict după contribuție. Deci din punctul ăsta de vedere, dacă vom ajunge să decidem să majorăm pensiile cu 15%, iar la pensiile speciale doar partea contributivă, vom fi în cadrul unui principiu pe care PNL l-a susținut întotdeauna. Mai mult, avem un jalon în PNRR în ceea ce privește rezolvarea problemei pensiilor de serviciu și în momentul de față va exista o discuție transparentă în legătură cu acest aspect. Nu cred că există aici vreo contradicție între ce spunem noi și ce spune Ciolacu, Ciolacu doar a explicat puțin mai bine.”, a conchis Daniel Fenechiu.
Se încalcă principiul de egalitate socială!
Daniel Fenechiu a declarat faptul că majorarea diferențiată a pensiilor contributive nu este o propunere echitabilă, pentru că încalcă principiul de egalitate socială.
„Atâta vreme cât ai contribuit, trebuie să beneficiezi în mod firesc și normal de aceleași drepturi, pentru că nu poți să-l sancționezi pe cel care a muncit mai mult sau care a contribuit mai mult, doar pentru faptul că are o pensie mai mare.
Deci din punctul ăsta de vedere, eu cred că pensiile, partea contributivă trebuie indexată cu același procent, ca principiu de egalitate socială, iar în ceea ce privește partea suportată exclusiv de stat din cadrul pensiilor de serviciu, aici trebuie să aibă loc o discuție și în raport cu angajamentele României în cadrul PNRR și în raport cu împrejurarea că totuși, sunt pensii speciale în România, pensii de serviciu, care sunt mai mari decât salariile aflate în plată la momentul pensionării, asta e o chestiune care în mod firesc nu ar trebui să existe.”, a explicat senatorul liberal.
Daniel Fenechiu răspunde atacurilor repetate la adresa liberalilor
„Este o abordare care este profund dezavantajoasă pentru România și care nu face bine nici măcar PSD-ului, pentru că dacă va trebui să conlucrăm în continuare, toate lucrurile astea nu fac altceva decât să rupă punți, nu ajută colaborarea. PNL nu este într-o competiție cu PSD nici pe măsuri sociale, nici pe altceva. Noi avem niște măsuri, niște politici publice extrem de clare pe care le-am afirmat și din punctul ăsta de vedere suntem consecvenți.
Vinovatul pe situația din energie este în principal Partidul Social Democrat, care nu a respectat angajamentele europene ale României și nu a liberalizat piața când trebuia liberalizată. Lucrurile se vor așeza mai curând sau mai târziu, românii vor înțelege, PNL nu a fost niciodată un susținător al măsurilor care să ducă la creșterea prețurilor, creșterea prețurilor a fost un fenomen care s-a manifestat în plan mondial.”, a relatat liderul senatorilor liberali.