Michael Schumacher nu poate fi vizitat de fostul său impresar
Fostul impresar al lui Michael Schumacher, Willi Weber, 81 de ani, a spus că e profund afectat pentru că nu-l poate vizita pe fostul pilot. După cum se știe, fostul pilot de F1 se află în comă de un deceniu în urma unui grav accident la schi.
Fostul agent a dezvăluit că a avut reacții emoționale intense. El a mărturisit că a „plâns ca un câine” atunci când a aflat de accidentul tragic al lui Schumacher. Mai mult, Weber a declarat că sentimentele de durere s-au accentuat atunci când Corinna Schumacher, soția lui Michael, i-a refuzat accesul pentru a-l vizita pe fostul campion.
”Când mă gândesc acum la Michael, din păcate nu mai am nicio speranţă de a-l revedea. Nici o veste pozitivă după zece ani. Familia lui mi-a interzis întotdeauna să vin să-l vizitez dintr-un motiv care îmi scapă.
Bineînţeles, regret foarte mult şi mă învinovăţesc. Ar fi trebuit să-l vizitez pe Michael la spital. Am plâns ca un câine după accidentul său.
M-a lovit incredibil de tare, după cum vă puteţi imagina. Ca şi faptul că soţia sa Corinna nu-mi permite să am niciun contact cu el”, a declarat Willi Weber, citat de News.ro.
Corinna Schumacher nu mai are o viață normală
Au trecut aproape 10 ani de la tragicul accident suferit la schi de către Michael Schumacher (54 de ani). Starea sa reală de sănătate rămâne încă neclară.
Corinna Schumacher, soția septuplului campion mondial, a făcut tot posibilul pentru a păstra în secret informații despre starea de sănătate a fostului pilot. Eddie Jordan (74 de ani), fostul proprietar al echipei de Formula 1 Jordan, afirmă că această povară a menținerii confidențialității asupra sănătății lui Schumacher a avut un impact semnificativ asupra soției sale.
”În ultimii aproape 10 ani, Corinna nu a putut merge la o petrecere, să ia prânzul sau să facă alte lucruri normale. Trăiește ca o prizonieră pentru că toată lumea voia să afle detalii despre Michael.
Corinna a setat niște reguli, o cunosc foarte bine, de mult timp. Am făcut un efort să merg să-l văd pe Michael, dar Corinna m-a refuzat. A fost de înțeles, pentru că foarte multă lume voia să meargă”, a spus Jordan, potrivit The Sun.
În luna septembrie 2021, site-ul Tele-Loisirs a prezentat o serie de dezvăluiri. Acestea sunt bazate pe mărturisirile făcute de Corinna Schumacher în cadrul unui documentar. Corinna a declarat că ei erau împreună și trăiau împreună acasă. A adăugat că soțul ei era supus unui tratament și că făceau totul pentru a-i îmbunătăți starea. Și pentru a se asigura că se simte confortabil, încercând să-i ofere sentimentul de familie și legătură. A menționat că ea și ceilalți membri ai familiei fac tot ce le stă în putință. Soția fostului pilot a subliniat că, în calitate de familie, ei încercau să meargă înainte, respectând dorințele lui Michael și continuând să trăiască așa cum ar fi vrut el. A evidențiat că viața merge înainte și că, așa cum Michael i-a protejat întotdeauna, acum familia îl proteja pe Michael.
„Nu l-am învinuit niciodată pe Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat. A fost doar ghinion, aşa cum se putea întâmpla oricui. Desigur, el îmi lipseşte în fiecare zi. Dar nu sunt singura căreia îi lipseşte. Copiii, familia, tatăl său şi toţi cei din jur îi simt lipsa. Dar Michel este acolo. Este diferit, dar este acolo şi asta cred că ne dă putere”, a declarat soţia fostului campion.