Deputații urmează să dezbată luni Legea Pensiilor, după ce săptămâna trecută a fost respinsă în Senat din cauza neîntrunirii numărului necesar de voturi.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că asigură românii de faptul că în Camera Deputaților, proiectul va fi dezbătut și aprobat. Budăi a subliniat că legea este ”bună” pentru pensionarii din România.
Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că aceasta va fi adoptată în Camera Deputaţilor şi a dat asigurări că pensionarii vor avea mărit punctul de pensie de la 1 septembrie. Premierul a adăugat că va discuta cu preşedintele Camerei Deputaţilor privind o eventuală amânare a proiectului până în toamnă.
La rândul său, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, că pensiile nu sunt în pericol, iar recalcularea acestora se va desfăşura în continuare, chiar dacă Legea Pensiilor a fost respinsă.