Anunț de ultimă oră despre pensii! Violeta Alexandru a spus ce urmează

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut un anunţ neaşteptat în contextul epidemiei de coronavirus. Ea a dat o veste mult aşteptată legată de plata pensiilor în perioada următoare şi a precizat că se lucrează pe mai multe variante la ora actuală.

Astfel, ministrul a anunţat că pensile ar putea fi plătite în avans cu câteva luni, pentru ca oamenii să poate face față cheltuielilor. Violeta Alexandru a spus la România TV că pensiile vor fi plătite la zi și până la ultimul leu, iar cetățenii români nu au de ce să se teamă.

Ministrul Violeta Alexandru a anunţat că printre măsurile aflate în vedere se află inclusiv plata în avans a pensiilor, pentru ca oamenii să-și poată acoperi cheltuielile în perioada situației de urgență decretate de președintele țării.

”Se vor respecta toate obligațiile de plată pentru pensii. Suntem conștienți că în această perioadă oamenii trebuie să-și primească pensiile la timp.  Au fost evaluări pentru plata anticipată a pensiilor pe mai mult luni, avem mai multe scenarii, nu vom întârzia nicio zi la plată pentru pensionarii români”, a declarat Violeta Alexandru.

”Cert este că nu vor mai fi întârzieri la plata pensiilor, ne străduim ca ele să fie făcute cât mai repede cu putință ca oamenii să aibă bani pentru acoperira cheltuielilor. Dorința noastră este să oferim sprijin necesar angajatorilor, o măsură este acordarea unui sprijin pentru a putea fi asigurate fondurile necesare în situaţia suspendării temporare activității.

Dorința noastră e să nu existe sincope în activitatea agenților comerciali, ne concentrăm pe acest lucru pentru că din activităţile acestea oameni se alimentează bugetul și de aici aceste cheltuieli la care suntem obligați să purcedem”, a mai spus ministrul Muncii, potrivit StirileProtv.