Punctul de pensie va crește de la 1 ianuarie la 1.586 de lei, potrivit programului de guvernare PSD-PNL-UDMR, pe care premierul desemnat Nicolae Ciucă urmează să îl depună alături de lista de miniștri la Parlament.
Cu cât va crește punctul de pensie, potrivit programului de guvernare PSD-PNL-UDMR? Se întâmplă de la 1 ianuarie
În acest context, pensie minimă va crește la 1.000 de lei. Totodată, guvernul va elimina facilitatea de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii care depășesc 4.000 de lei. Așadar, cota de 10% CASS va fi aplicată pentru diferența de la 4.000 de lei în sus.
De asemenea, programul de guvernare prevede și creșterea salariului minim brut la 2.550 de lei de la 1 ianuarie 2022. Potrivit documentului, angajatul rămâne doar 2 ani pe salariul minim iar contribuția la pilonul II de pensii privată ca crește și el. Legat de alocații, acestea vor crește la 243 de lei, tot de la 1 ianuarie 2022.
Ce măsuri sunt propuse în noul program de guvernare?
Printre altele, noul program de guvernare propune mărirea punctului de pensie la 1.586 lei și creșterea indemnizației sociale minime de la 800 lei la 1000 lei, de la 1 ianuarie 2022. Este vizată și susținerea pensionarilor cu venituri reduse pentru a depăși perioada de iarnă a anului 2022.
Este planificată și creșterea salariului minim brut la valoarea de 2.550 lei de la 1 ianuarie 2022. Limitarea duratei de aplicare a salariului minim pentru o persoană la maxim 24 de luni, timp în care angajatorul va beneficia de sprijin din partea statului pentru calificarea angajatului salarizat la nivelul salariului minim.
Legat de pensii private, este vizată creșterea contribuțiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, până la 4,75% în 2024. Mai mult, se dorește flexibilizarea și dezvoltarea legislației privind pensiile facultative, prin adaptarea profilului de risc la parametrii persoanei în cauză, a criteriilor de deductibilitate a cheltuielilor angajatorilor care contribuie la pensiile facultative și crearea de noi produse de acest tip.
La rândul lor, alocațiile pentru copiii cu vârste între 0-2 ani vor crește la 600 de lei iar alocația pentru copiii de peste 2 ani va crește la 243 de lei. Nu în ultimul rând, este vizată și acordarea, în mod extraordinar, a celei de-a 13-a indemnizații persoanelor cu dizabilități. Indemnizația compensatorie se acordă o singură dată, în luna ianuarie 2022.