Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că Bugetul Asigurărilor de Stat pe anul 2023 este un buget generos, cu ținte ambițioase și care obligă foarte mult.
„Constatăm, cu un oarecare optimism, ca Bugetul Asigurărilor de Stat pe anul 2023 este un buget generos, cu ținte ambițioase și care obligă foarte mult. Nu ne putem juca de-a reforma pentru ca cifrele actuale permit și reforma pensiilor speciale, și reforma pensiilor din sistemul public, și reforma salarizării cât și a asistentei sociale.
Punctul de pensie ajunge la valoarea de 1.785 lei începând cu data de 1 ianuarie 2023. Este a treia majorare a punctului de pensie în trei ani, după cea cu 14% în septembrie 2020 și 10% de la 1 ianuarie 2022.”, a spus Raluca Turcan.
Raluca Turcan: Eforturile pe care le-am făcut la Ministerul Muncii în 2021 sunt răsplătite în 2023
„Este de apreciat că prin BS și BASS se respectă actualizarea automată a ISR și a alocațiilor de stat pentru copii – mecanisme previzibile și sustenabile pentru majorarea veniturilor cu rata inflației. În altă ordine de idei, ne dorim ca MMSS să vină cât mai repede cu mecanismul obiectiv pe baza căruia să fie stabilit, începând cu anul 2024, salariul minim brut pe țară garantat în plată – stabilirea acestuia să nu mai depindă decât de evoluțiile obiective economice – inflația, productivitatea, dinamica economiei.
Grație măsurilor economice corecte, care au fost adoptate în ultimii ani, încasările din contribuții de asigurări sociale au crescut și au permis o majorare cu 12,5% a punctului de pensie, dar și o diminuare a transferurilor de la BS la BASS (de la 11,7 mld. lei la 10,7 mld lei);
Eforturile pe care le-am făcut la Ministerul Muncii în anul 2021 sunt răsplătite în anul 2023. Astfel, sunt prevăzute în buget sume importante din fonduri externe (cca. 206 milioane de lei prin PNRR) pentru investiții și reforme structurale: digitizarea dosarelor de pensii, digitalizarea tuturor instituțiilor din subordinea MMSS, centrele de zi pentru copii, persoane cu dizabilități și persoane vârstnice.”, a mai spus Raluca Turcan.
Reformele esențiale nu mai pot fi întârziate
Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a subliniat faptul că reformele esențiale nu mai pot fi întârziate. Deputatul a enumerat și o parte dintre aceste reforme.
„Cred că în anul 2023 reformele esențiale nu mai pot fi întârziate:
- Reforma salarizării – prin care ierarhia salarială să fie corectată, iar în sectorul public să se pună accent pe pregătire profesională, competență și performanță. Sunt principiile asumate oficial în memorandumul privind reforma în domeniul salarizării, dar și în Legea Bugetului de Stat.
- Majorarea salariilor doar pentru unele categorii, nu pentru toți, a creat mari dezechilibre (profesor debutant vs necalificat din sectorul construcțiilor). Discrepanțele mari de salarizare care s-au creat au determinat deja o migrația angajaților dintr-o instituție în alta, ceea ce nu este de dorit.
- Reforma pensiilor – pensii bazate pe contributivitate, eliminarea inechităților și aducerea celor 6 categorii de pensii speciale cât mai aproape de principiul contributivității, prin negocieri dintre MMSS și beneficiari, fără a pune în pericol funcționarea unor domenii vitale ale sistemului public;
- Asistență socială țintită către cei care au cu adevărat nevoie. Acest lucru nu se poate realiza decât prin identificarea corectă a beneficiarilor, alocarea de resurse, personal calificat și evident modernizarea cadrului normativ.
- Creșterea gradului de integrare în societate a persoanelor cu dizabilități. S-au realizat progrese, însă, implementarea unor măsuri din anul 2026 arată o lipsă a asumării hotărâte de sprijinire a celor vulnerabili.
- Continuarea măsurilor de stimulare a ocupării/muncii, în special în rândul tinerilor și a persoanelor trecute de 50 de ani;
- Sprijinirea angajatorilor care sunt dispuși să investească în calificarea tinerilor, atât prin învățământ profesional-dual, cât și prin alte mecanisme.”, mai spune Raluca Turcan.
Finanțarea pare să nu fie o problemă
Totodată, Raluca Turcan, mai spune că finanțarea pare să nu fie o problemă pentru implementarea niciunei măsuri.
„Așadar, sunt foarte multe lucruri de făcut în anul 2023, care pot să crească încrederea românilor în instituțiile statului român. Finanțarea pare să nu fie o problemă pentru implementarea niciunei măsuri.
Însă, pentru ca bugetul să se reflecte în creșterea calității vieții și o execuție bugetară a ordonatorilor de credit trebuie să fie bună: să nu pierdem oportunitățile din fondurile europene, povara bugetară a cheltuielilor sociale să nu fie lăsată doar pe umerii autorităților locale, reformele să fie însoțite și de finanțare și implementate rapid, iar banii nerambursabili din PNRR să fie nu doar cheltuiți în integralitate, dar să aducă și modernizare în marile sisteme publice.”, a precizat Raluca Turcan.