Anunț de ultimă oră despre revenirea Simonei Halep! Este informația la care nimeni nu s-ar fi așteptat

Halep

SURSA FOTO: Facebook, Simona Halep

Cazul Simonei Halep continuă să suscite interes. Un cunoscut jurnalist polonez Piotr Bernaciak a sărit în apărarea jucătoarei noastre și a explicat cât o va afecta perioada de suspendare pe marea campioană.

Jurnalist polonez a reacționat în cazul Simonei Halep, care este în continuare suspendată provizoriu pentru dopaj. Chiar dacă audierea a avut la capătul, cele nouă luni de așteptare și-au pus amprenta asupra jucătoarei noastre. În așteptarea verdictului, avocații sportivei au cerut doar o mustrare pentru că a susținut că ingerat roxadustatul, substanța cu care a fost depistată pozitiv, în mod accidental prin contaminare.

În apărarea ei au sărit multe persoane renumite. Ultimul pe listă este jurnalistul polonez Piotr Bernaciak.

„În 2022, când Simona Halep a jucat împotriva Elenei Rybakina pentru un loc în finala Wimbledon, habar nu avea ce va urma pentru ea. A fost suspendată pentru dopaj și nimeni nu știe când va putea din nou să joace tenis. Meciul cu Daria Snigur de la US Open a fost ultimul pentru ea. Problema este că investigația în cazul de dopaj nu a început încă, deși în curând se vor face nouă luni de când fosta câștigătoare de Wimbledon a primit o suspendare provizorie”, a spus acesta.

O astfel de pauză lungă și-a pus amprenta

El a ținut să sublinieze că pedepsele în aceste situații sunt de obicei lungi, lucru care își va pune amprenta asupra pregătirii Simonei Halep și a performanțelor ei ulterioare.

„Pedepsele în cazuri de dopaj au tendința de a fi lungi, luni sau chiar ani de suspendare. Chiar dacă Simona va reveni pe teren, ea nu va fi în formă ca să lupte pentru țeluri înalte. O astfel de pauză lungă și-a pus amprenta în ceea ce privește pregătirea fizică, ca să nu mai menționez partea mentală. Nu așa tratezi jucătoarele, mai ales foști lideri ai clasamentului mondial. Chiar dacă e vinovată, ar trebui să aibă dreptul la o judecată dreaptă, corectă”, a scris sursa citată.

Ignorată complet la Wimbledon

Simona Halep a câștigat Wimbledon în 2019 după o finală în care a învins-o pe Serena Williams. Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon au ignorat-o, însă, complet pe Simona Halep, care a câștigat în 2019.

Potrivit tradiției, primul meci de la Wimbledon trebuie să fie deschis de campioana en-titre. În absența lui Ashleigh Barty (retrasă din activitate), anul trecut, organizatorii au desemnat-o pe Iga Swiatek să deschidă primul meci de tenis, chiar dacă ea nu a câștigat niciodată turneul de tenis de la Wimbledon.