Premierul Florin Cîțu vine cu vestea așteptată de toți românii. Acesta a precizat că Guvernul nu va crește taxele, asta pentru că mișcarea ar fi una sinucigașă pentru economie.
Totodată, Florin Cîțu a mai precizat că soluția este să digitalizăm administrația, iar în acest fel va crește colectarea pe termen lung și România se va descurca cu fondurile disponibile.
El a mai adăuga faptul că această strategie inteligentă poate face ca România să ajungă la acel deficit de 3%.
”Am văzut în spațiul public că se reîncălzește o ciorbă mai veche, asta cu taxele. Nu, nu introducem taxe. Să introduci taxe într-o perioadă în care economia este sub potențial este sinucigaș, îți omori economia. România are resurse de a reveni în economie, iar soluția nu este să schimbi un om sau doi. Soluția este digitalizarea, aceasta este soluția pe care am văzut-o în Uniunea Europeană, este soluția să crești colectarea pe termen lung.
Putem ajunge la acel deficit de 3% printr-o strategie inteligentă, putem să ne descurcăm cu banii pe care îi avem, doar să îi administrăm mai bine”, a spus Florin Cîțu.
Bugetul pe 2021 va fi evaluat
În același timp, premierul a mai vorbit și despre bugetul de stat. Potrivit acestuia, în luna martie va veni o evaluare din partea Comisiei Europene, iar în luna aprilie vom avea parte de o evaluare din partea agențiilor de rating.
El a mai adăugat că cel mai important lucru în reprezintă investițiile, pentru a avea o economie sănătoasă și pentru a avea suficienți bani pentru plata oamenilor.
”Lecția pe care am învățat-o anul trecut, adică am învățat-o în 2008, dar am aplicat-o și anul trecut: cât mai multe investiții. Avem nevoie de o economie sănătoasă pentru a plăti oamenii, dar avem nevoie și de oameni sănătoși. Provocarea mare a bugetului pe 2021 a fost să alocăm cât mai mulți bani pentru investiții.
Execuția bugetară pentru investiții, vom încerca să folosim cât mai mult din fonduri europene. Anul aceste 52% vor fi finanțări din fonduri europene. Urmăresc analizele pe care le fac specialiștii, de fiecare dată când apare un buget. Am urmărit analizele Consiliului Fiscal, o instituție care n-a fost foarte prietenoasă cu guvernele, dar anul acesta au concluzionat că avem un buget realist.
În martie vom avea o analiză din partea Comisiei Europene, iar în aprilie vom avea cele trei evaluări din partea instituțiilor de rating.”, a spus Florin Cîțu.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea