Părintele activase opțiunea care permite ca mesajele să fie șterse
UPDATE
Părintele Visarion Alexa este la un pas de o nouă arestare, asta după ce procurorii au intrat în posesia mai multor mesaje pe care acesta le trimisese enoriașelor sale. Părintele activase opțiunea care permite ca mesajele să fie șterse după un minut.
ȘTIRE PRINCIPALĂ
Perchezițiile continuă în cazul preotului Visarion Alexa, cel acuzat de mai multe enoriașe că le-a agresat sexual. De această dată, părintelui i s-a cerut telefonul având în vedere că sunt căutate noi conversații între acesta și enoriașele sale.
Astfel, părintele Visarion Alexa a ajuns la Parchetul General la ora 11:00 pentru cea de-a doua rundă de percheziții informatice. La prima rundă, care a avut loc miercuri, preotul nu a putut fi prezent din cauză că avocatul lui nu a putut ajunge.
Preotul nu este audiat în cadrul acestor percheziții informatice, dar legea prevede ca el și avocatul lui să fie prezenți în momentul în care se extrag informațiile de care este nevoie în anchetă. Reamintim că anchetatorii caută noi conversații între preotul Visarion Alexa și enoriașele sale.
Acesta a stat în biroul anchetatorilor timp de o oră, iar la ieșire el nu a dorit să stea de vorbă cu jurnaliștii aflați la fața locului.
O altă presupusă victimă a vorbit despre ce i-a făcut părintele Visarion Alexa
Apar noi dezvăluiri despre controversatul părinte. Amintim faptul că acesta era extrem de respectat și cunoscut atât în lumea bisericească cât și în mediul online.
După ce un număr de cinci femei l-au reclamat pentru agresiune sexuală, noi dezvăluit ies la suprafață. Se pare că părintele era extrem de insistent și avea un mod aparte în care își atrăgea victimele.
Noua dezvăluire se referă la anul 2016, când părintele s-ar fi îndrăgostit de o altă femeie. Conform mesajelor făcute publice de aceata, părintele Visarion Alexa spunea că se simte ca o ”plastilină” și că se gândește la enoriașa sa non-stop.
Totodată, acesta își cerea scuze pentru că o iubește și chiar îi spunea cât de mult îi duce lipsa.
„Tu nu înțelegi că sunt ca plastilina în mâinile tale. Zile întregi mă gândesc la tine. Nu vreau să te tulbur, dar tare mult aș vrea să te văd. Iertare, te iubesc, nu ar trebui, știu, dar mi-e tare dor de tine”, îi scria preotul unei enoriașe.
După mesajele primite, aceasta a decis să nu mai meargă la biserică, scrie România TV.
Menționăm că dezvăluirile de acum se adaugă la un alt șir de acuzații primit de părinte. Visarion Alexa a fost acuzat că ar fi obligat o altă enoriașă să facă lucruri pe care aceasta nu și le-ar fi dorit vreodată.