KMG International, acţionar majoritar al Rompetrol Rafinare informează că cele două persoane rănite în explozia de vineri de la Rafinăria Petromidia vor fi transferate la o clinică de specialitate din străinătate, cu sprijinul autorităţilor şi în acord cu dorinţa familiilor acestora.
În ceea ce privește starea acestora, sursa citată precizează că cei doi sunt stabili, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului, primind astfel acordul medicilor pentru acest transfer.
„Cu sprijinul autorităţilor şi în acord cu dorinţa familiilor, compania depune, în continuare, toate eforturile pentru transferul rapid al celor doi colegi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” către o clinică de specialitate din străinătate. Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialişti din Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca”, starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului.
În această dimineaţă, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer. Colegul de 27 de ani internat în Constanţa a început să meargă si se recuperează rapid dupa intervenţia chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanta estimează că acesta va fi externat în perioada următoare”, se menţionează în comunicat.
Rompetrol va suporta toate costurile de tratament și spitalizare
Sursa citată mai precizează că toate costurile de spitalizare şi tratament vor fi suportate de Rompetrol Rafinare şi KMG International. În același timp, compania va rămâne în contact direct cu toţi membrii familiilor colegilor, pentru a-i sprijini până în momentul în care aceştia vor fi recuperaţi complet.
Amintim faptul că în cursul zilei de vineri, o explozie a izbucnit la rafinăria Petromidia deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. La scurt timp după explozie s-a declanșat și un incendiu la instalaţia de hidrofinare petrol motorină.
În acest context, autorităţile au activa Planul Roşu de Intervenţie, iar localnicii au fost alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum. În urma exploziei, un singur angajat și-a pierdut viața.
Amintim faptul că Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne din zona Mării Negre şi Mării Mediterane. Rafinăria avea, la sfârşitul anului 2020, un număr de 1.119 angajaţi.