Premierul a anunțat că a convocat un comandament având în vedere seriozitatea situației din sistemul de sănătate.
El a menționat că astăzi au avut loc descinderi ale Poliției în peste 20 de județe,controale care fac parte dinntr-o anchetă penală.
"Se acționează pe două piste, pe de-o parte avem ancheta penală, așa cum ați văzut astăzi au avut loc descinderi ale Poliției în peste 20 de județ. În al doilea rând, am cerut conducerii Ministerului Sănătății să declanșeze o anchetă administrativă începând de astăzi", a spus Cioloș.
Premierul a mai precizat că începând de mâine vom fi prelevate probe din spitale a produselor de dezinsecție folosite acum în toate spitalele indiferent de firmă. Produsele din cele 50 de spitale cu probleme vor fi duse la ICECHIM.
“Vom testa produsele de dezinsecție la două niveluri, concentrația biocidelor și eficacitatea lor. Sper ca miercuri să avem rezultatele concentrației biocidelor cel puțin la cele 50 de spitale”, a spus șeful Executivului.
El a spus că a observat că nu există laboratoare publice acreditate pentru a efectua analizele.
“Avem doar laboratoare private ale firmelor care produc acești dezinfectanți. Am constatat o problemă legislativă în privința monitorizării și verificării biocidelor. Miercuri am cerut Ministerului Sănătății să vină cu un proiect de modificare a HG prin care să creștem exigența acestui control”, a mai spus Cioloș.