ANM anunță că vremea se răcoreşte tot mai mult în toată țara, iar începând de joi temperaturile vor scădea și mai mult. Maximele vor fi cuprinse între 19-27 de grade iar minimele vor ajunge la 9-18 grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale, intensificări ale vântului de scurtă durată și descărcări electrice în sud și în zonele de deal și munte. Local se vor înregistra cantități de apă mai însemnate.
În București vremea va fi la fel, răcoroasă, cu un cer temporar înnorat, iar după prânz vor crește șansele de averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de aproximativ 25 de grade în timp ce cea minimă va fi de 14-16 grade.
Temperaturile vor continua să scadă în cursul zilei de joi sub cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara când local în zonele de deal şi de munte şi izolat în rest vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. Maximele vor fi cuprinse intre 20 de grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 28 de grade în Lunca Dunării, iar minimele vor fi încadrate între 6-7 grade în depresiunile din Carpații Orientali și 17-18 grade pe litoral.
În București, joi, temperaturile vor fi ușor mai coborâte, cerul va fi variabil cu probabilitate de ploaie redusă iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26-27 de grade iar minimele vor ajunge la 14-15 grade, puțin mai coborâte în zona preorăşenească.
Vineri vremea va fi în general frumoasă în toată țara, dar temperaturile vor rămâne ușor coborâte față de cele normale ale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, când izolat, mai ales în zonele de munte, vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Maximele vor fi cuprinse între 20-29 de grade iar minimele între 4-5 grade în depresiunile din Carpații Orientali și 18-19 grade pe litoral.
Weekend-ul aduce temperaturile foarte aproape de cele normale pentru această perioadă. Probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi mai ridicată în ultimele două zile ale intervalului.