Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine că Rudel Obreja a beneficiat de toate serviciile medicale necesare în urma degradării stării de sănătate. Instituţia precizează că, în 2022, 191 de medici din corpul medical au acordat 1,1 milioane de servicii medicale deţinuţilor.
Administraţia Penitenciarelor a arătat că, atunci când capacitatea acestora de diagnostic este depăşită, persoanele private de libertate sunt tratate sau fac investigaţii în reţeaua de spitale din afara sistemului.
„Simptomatologia comună pe care a prezentat-o a făcut dificilă stabilirea unui diagnostic exact, inclusiv de către medicul specialist din reţeaua Ministerului Sănătăţii”, a transmis ANP.
Administraţia Penitenciarelor respinge acuzațiile Elenei Udrea
Instituția a catalogat, marţi, ca nefondate acuzaţiile Elenei Udrea în legătură cu refuzul acordării asistenţei medicale lui Rudel Obreja.
„Dreptul la asistenţă medicală al oricărei persoane custodiate este garantat şi asigurat la nivelul fiecărei unităţi de detenţie, conform legii, prin personal specializat în medicină de familie.
Atunci când situaţia o impune, persoanele private de libertate care acuză probleme de sănătate care exced sfera medicinei de familie sunt prezentate pentru efectuarea investigaţiilor şi a consultaţiilor medicale de specialitate la unităţi spitaliceşti din reţeaua proprie sau din reţeaua Ministerului Sănătăţii.
Diagnosticarea unor eventuale boli de care poate suferi o persoană privată de libertate este un atribut exclusiv al acestora din urmă”, a arătat instituția.
A beneficiat de tratament şi îngrijiri
Administrația Penitenciarelor a spus că „Rudel Obreja a beneficiat de asigurarea corespunzătoare a dreptului la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri, fiind respectate prevederile legale incidente prin personal medical propriu, însă simptomatologia comună pe care a prezentat-o a făcut dificilă stabilirea unui diagnostic exact, inclusiv de către medicul specialist din reţeaua Ministerului Sănătăţii”.
„Simptomele abdominale acuzate de aceasta au alternat în intensitate, iar faptul că a prestat activităţi lucrative până în preziua în care i-a fost identificată afecţiunea, arată că este improbabil ca un medic de medicină generală să suspecteze o boală oncologică”, a mai transmis ANP.
Doctorul de la Jilava nu l-a luat în serios pe Rudel Obreja
Conducerea ANP a transmis condoleanţe: „Decesul oricărei persoane, cu atât mai mult cu cât a fost supusă unui regim privativ de libertate, este o tragedie şi, pe această cale, transmitem condoleanţe familiei îndoliate”.
Amintim că Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box (FR Box), a murit, duminică, la vârsta de 57 de ani. Elena Udrea a scris, într-un mesaj postat din penitenciar după moartea lui Rudel Obreja, că, după o lună, acesta a început să se simtă rău, însă doctorul de la Jilava nu l-a luat în serios şi încă două luni a fost ţinut în penitenciar cu diagnostice şi tratamente greşite.