Parlamentul European şi statele membre UE ar putea ajunge, până la finele acestui an, la un acord cu privire la un port unic de încărcare a telefoanelor mobile, tabletelor şi căştilor, a declarat marţi raportorul Alex Agius Saliba, chiar dacă propunerea a fost criticată intens de Apple, producătorul telefoanelor iPhone, informează Reuters.
Draftul de propunere legislativă a venit anul trecut
Comisia Europeană a propus pentru prima dată un port unic de încărcare a telefoanelor în urmă cu un deceniu însă anul trecut a venit şi cu un draft de propunere legislativă, după ce companiile nu au reuşit să cadă de acord asupra unei soluţii comune.
Utilizatorii de telefoane iPhone şi Android se plâng de mult timp că trebuie să folosească încărcătoare diferite pentru dispozitivele lor. În timp ce telefoanele iPhone se încarcă printr-un conector Lightning, dispozitivele Android sunt alimentate prin conector USB-C.
Un studiu din 2019 al Comisiei Europene arată că jumătate din încărcătoarele vândute cu telefoane mobile în 2018 aveau un conector USB micro-B, 29% aveau un conector USB-C şi 21% un conector de tip Lightning.
Propunerea îi va afecta pe toți producătorii
Alex Agius Saliba, care este raportor în cadrul Parlamentului European pe acest dosar, speră că adunarea legislativă va putea să voteze propunerea sa în luna mai, ceea ce îi va permite să demareze ulterior discuţiile cu statele membre cu privire la varianta finală.
„Un acord până la finele anului este posibil. Aceasta este ambiţia noastră”, a declarat Alex Agius Saliba într-un interviu pentru Reuters.
Însă propunerea sa are un impact mai larg care ar putea să afecteze Samsung, Huawei şi alţi producători de dispozitive şi un interval de timp mai scurt decât cel prevăzut în draftul Comisiei.
„Ar fi o oportunitate complet pierdută dacă ne-am concentra numai pe smartphone-uri”, a spus Agius Saliba. El vrea ca dispozitivele de tip e-reader, laptopuri, tastaturi, mouse, earbuds, ceasuri inteligente şi jucăriile electronice să aibă un port unic de încărcare, în timp ce pe lista Comisiei se aflau numai telefoanele mobile, tabletele şi căştile.
De asemenea, Agius Saliba ar dori ca Executivul comunitar să armonizeze sistemele de încărcare wireless până în 2025 iar legislaţia să intre în vigoare la şase luni de la adoptare, moment până la care companiile vor trebui să îşi adapteze dispozitivele, în loc de doi ani.
Apple a avertizat că presiunile UE pentru un încărcător unic vor afecta inovaţia şi vor crea un munte de deşeuri electronice în situaţia în care consumatorii vor fi forţaţi să treacă la noi încărcătoare.