Nicolae Ciucă a anunțat că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne se lucrează asupra unui hub de orice tip de servicii pentru cetățeni, inclusiv și digitalizarea procedurii de înmatriculare a vehiculelor.
„La nivelul MAI se pun bazele unui hub de servicii pentru digitalizarea evenimentelor de viață, de la obținerea cazierului juridic până la înmatricularea unui autovehicul. Este timpul ca statul să nu să îi pună pe români să circule cu hârtii între instituțiile sale.”, a declarat Nicolae Ciucă.
Modernizarea serviciilor publice este o șansă pentru viitoarele generații
„<România Digitală – România Liberală> este un concept care transmite un mesaj ferm al PNL, transformarea digitală este parte esențială din modernizarea României. Guvernările liberale, de-a lungul istoriei și-au asumat întotdeauna reforme curajease și misiunea de a moderniza societatea și economia României, îndeosebi în momentele grele.
Astăzi, în fața multiplelor crize regionale și globale, trebuie să fructificăm oportunitatea de a face saltul în dezvoltare pe care îl așteaptă de altfel toți românii. Cercetarea, inovarea și digitalizarea sunt principalele ingrediente ale modelului liberal de creștere economică, le-am susținut și le vom susține în continuare.
Lumea se schimbă cu rapiditate, revouția digitală și noile tehnologii înseamnă șansa omenirii de a găsi soluții la marile provocări cu care ne confruntăm cu toții, de la pandemie la criza energetică și războiul de la granițele noastre. Prin mințile strălucite cu care este binecuvântată, România trebuie să contribuie la aceste progrese.
Mai mult, transformarea digitală și noile tehologii ne oferă șansa de a recupera decalajele pe care le înregistră, încă, față de Uniunea Europeană și țările care au înțeles mai devreme rolul noilor tehnologii în modernizarea serviciilor publice. Este o șansă către viitoarele generații, un demers care trebuie să coaguleze toate energiile societății și să aibă continuitate pe termen lung”, a nuanțat premierul Nicolae Ciucă.
Ministerul Digitalizării lucrează la cloud-ul guvernamental
„Dacă în pandemie ne-am dat seama cu toții de utilitatea soluțiilor digitale, conflictul din Ucraina ne-a semnalat importanța strategică a securității cibernetice. Iar acum avem instrumentele și fondurile necesare pentru România digital, pe patru dimensiuni cheie: servicii publice digitale, competențe digitale, digitalizarea sectorului privat românesc și conectivitatea prin rețelele de mare viteză. Aceste priorități stratergice se reflectă în marile proiecte de transformare digitală pe care Guvernul României le are în lucru.
Ministerul Digitalizării lucrează la cloud-ul guvernamental, un proiect major care va schimba complet paradigma serviciilor publice din România, prin asigurarea interoprabilității și securității datelor românilor.
Este timpul ca statul să circule date, nu să îi pună pe români să circule cu hârtii între instituțiile sale. În același timp, la nivelul Ministerul Afacerilor Interne se pun bazele unui hub de servicii pentru digitalizarea evenimentelor de viață, de la obținerea cazierului juridic până la înmatricularea unui autovehicul”, a adăugat liderul PNL.