Anunț de ultimă oră: Vin furtunile și vijeliile!

În următoarele săptămâni, vremea va continua să fie instabilp, cu episoade de zile călduroase ce vor alterna cu perioade de răcoare, începând chiar de luni. De asemenea, la nivelul întregii țări, ploile își vor face simțită prezența, la nivelul întregii țări, începând cu data de 28 mai.

În Banat, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în primele trei zile ale intervalului 27 mai- 9 iunie, cu temperaturi maxime de 26-28 de grade, apoi se va răci spre medii ale maximelor e 19-22 grade, în zilele de 30 și 31 mai. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, cu precădere în prima săptămână, când sunt estimate şi cantităţi de apă mai importante.

În Crişana, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în primele trei zile ale intervalului de prognoză, cu valori termice maxime, în medie, de 25 – 28 de grade, apoi se va răci până spre medii ale maximelor de 19 – 20 de grade, în 31 mai, respectiv 1 iunie. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar mai ales în prima săptămână, când se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

În primele trei zile de prognoză, în Transilvania,, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 26 – 28 de grade, până spre 21 de grade în intervalul 31 mai – 3 iunie. Averse, pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ, se vor semnala cu o probabilitate mai ridicată în intervalul 30 mai – 2 iunie.

În Maramureş, vremea caldă de la începutul intervalului se va răci treptat, astfel încât media maximelor va scădea de la 26 – 28 de grade în primele două zile, până spre 20 de grade, în data de 1 iunie. Ulterior, temperatura aerului va fi în creştere, iar spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni se estimează revenirea la un regim termic normal, cu maxime de până la 25 – 26 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 2 iunie, de la o medie regională de 14 la 9 grade, iar până la finalul perioadei de referinţă media acestora se va situa în jurul a 11 grade. Se vor semnala averse, pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ, cu o probabilitate mai ridicată în intervalul 28 mai – 2 iunie.

În Moldova, în primele trei zile, media temperaturii maxime va fi de 28 de grade, iar din data de 30 mai temperatura aerului va marca o scădere, astfel încât media va scădea până spre 21 de grade, în data de 2 iunie. Vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, cu o probabilitate de manifestare mai ridicată în intervalul 30 mai – 5 iunie, scrie Agerpres.ro.