Vremea se răcește în vestul și nordul țării, unde valorile termice vor intra în normalul acestei perioade. În restul teritoriul vremea se va menține călduroasă și chiar caniculară local în sud și sud-est. În regiunile nordice, nord-estice, precum și în zonele montane și submontane vor apărea averse cu caracter torențial și descărcări electrice. Pe seară acestea vor apărea și în zonele nord-vestice, vestice și centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 35 de grade, iar cele minime între 11 și 21 de grade, mai ridicate spre litoral under vor ajunge la 22-23 de grade.
Miercuri vremea va fi în general instabilă. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade în estul Transilvaniei și 31 în Oltenia. Minimele vor fi cuprinse între 8 și 18 grade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi la munte.
Joi cerul va fi temporar noros şi se vor semnala averse şi descărcări electrice local în Carpaţii Meridionali, în Munţii Banatului, în nordul Olteniei şi al Munteniei şi izolat în restul teritoriului. Valorile termice vor ajunge în jurul celor normale pentru această perioadă, maxime de 21-29 de grade și minime între 5 și 16 grade, puțin mai ridicat pe litoral unde vor ajunge la 18 grade. Cerul va fi mai mult senin noaptea și vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral.