"Astăzi s-a semnat contractul de Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Piteşti. Am solicitat prestatorului să înceapă cu sectoarele mai puţin dificile, Loturile 1 şi 5, astfel încât implementarea proiectului să se realizeze cât mai repede. În aceste condiţii, lucrările efective la Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea începe în anul 2016. Acest proiect a fost identificat în Master Planul General de Transport ca fiind prioritate zero, astfel închizându-se Coridorul IV Pan European, Nădlac – Constanţa", a declarat Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Contractul a fost atribuit Asocierii SPEA Ingegneria Europea SA Milanoa Italia Sucursala București – Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. Valoarea totală a contractului se ridică la 29,07 milioane de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată în proporție de 85% din Fonduri de Coeziune, diferența fiind acoperită din Bugetul de stat.

CNADNR menționează în comunicat că  "în acest moment distanţa între localităţile Sibiu – Pitești se realizează în special pe drumul naţional DN 7, drumul european E 81 şi este de aproximativ 160 km, timpul minim de parcurs fiind de 2 ore şi 30 minute".

Contractul atribuit de Compania de Drumuri are o durată de implementare de 17 luni, fiind  împărţit astfel:

  •  5 luni Elaborare Studiu de fezabilitate pentru Secţiunea 1 Sibiu-Boiţa şi Secţiunea 5 Curtea de Argeş-Piteşti;
  • 12 luni pentru Secţiunea 2 Boiţa-Racoviţa, Secţiunea 3 Racoviţa-Văleni, Secţiunea 4 Văleni-Curtea de Argeş şi Secţiunea 6 DN 73C Tigveni-Râmnicu Vâlcea;
  • 5 luni pentru Asistenţa Beneficiarului pentru lansarea şi finalizarea licitaţiilor de lucrări pentru construcţia Autostrăzii Sibiu – Piteşti.