Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a detaliat, marți seară, în cadrul unui interviu acordat postului Digi 24, motivele care au stat la baza deciziei sale de a candida pentru funcția supremă în stat.

Nicușor Dan, despre decizia de a candida

Edilul a subliniat că nu percepe această hotărâre ca fiind un risc de imagine, considerând că demersul său este unul onest și că scopul său este să ajute dintr-o altă poziție decât cea pentru care a fost ales recent.

„Eu nu văd riscuri, pentru că nu e vorba de ce risc, al imaginii mele personale, atât timp cât e o decizie onestă, în care transmit oamenilor că pot să ajut într-o altă poziție decât cea în care m-au ales. Nu cred că la persoana mea este o suspiciune că aș face asta ca să am eu cine știe ce folos”, a afirmat Nicușor Dan la Digi24.

Întrebat cu cine a discutat despre candidatura sa la alegerile prezidențiale, primarul general a precizat că a cerut opinia unui cerc restrâns de persoane apropiate, oameni cu care colaborează de mulți ani.

„Sunt oameni cu care lucrez de… cu unii de 2-3 ani, cu alții de 5-6 ani, cu care am făcut campania de acum 8 ani, în urma căreia s-a născut USB-ul și ulterior USR-ul. Sunt 10 persoane apropiate cu care mă consult. Decizia am luat-o eu, după ce le-am testat pe fiecare, am pus multe întrebări fiecăreia dintre ele și inclusiv în grup”, a declarat edilul.

De asemenea, Nicușor Dan a recunoscut că întrebările venite din spațiul public în urma anulării alegerilor prezidențiale i-au grăbit decizia.

„Probabil că, dacă nu aș fi fost întrebat încă din seara de 6 decembrie, când s-au anulat alegerile, această decizie ar mai fi luat câteva zile. Însă pentru că întrebarea mi s-a pus și pentru că inclusiv au fost oameni care au spus numele meu ca variantă, eram dator cu un răspuns și asta a grăbit analiza”, a explicat primarul.

„Ceva s-a schimbat fundamental în România”

Nicușor Dan a remarcat o schimbare de atitudine în rândul românilor după anularea scrutinului din 24 noiembrie. El a descris această schimbare drept un mesaj clar de nemulțumire și un îndemn pentru reformă.

„Eu cred că ceva s-a schimbat fundamental în România după 24 noiembrie. Față de precedentele alegeri, în care oamenii veneau și spuneau «avem o mică speranță sau n-avem nicio speranță, dar votăm răul cel mai mic», acum a fost un mesaj foarte, foarte clar că trebuia să se schimbe ceva fundamental. Dincolo de persoana domnului Georgescu, ăsta a fost mesajul oamenilor: «nu se mai poate». Și atunci cred că față de acest mesaj fiecare dintre noi… și-a făcut propria analiză”, a punctat edilul.

În ceea ce privește o posibilă participare a lui Călin Georgescu în turul 1 al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a declarat că se așteaptă ca Justiția să ia o decizie clară și fundamentată pe dovezi solide. El a sugerat că este puțin probabil ca această candidatură să fie validată, făcând referire la cheltuielile declarate în timpul campaniei.

Primarul a explicat că experții din zona consultanței politice au estimat costurile unei campanii similare cu cea desfășurată de Călin Georgescu la un nivel minim de 10 milioane de euro.

Sondajele și profilul de candidat

Primarul Capitalei a precizat că decizia sa a fost influențată și de sondajele efectuate pentru a evalua nivelul de încredere și așteptările cetățenilor. Potrivit edilului, sondajul a indicat un nivel favorabil de încredere în persoana sa și o potrivire între atributele sale și profilul de președinte dorit de oameni.

„Am făcut un sondaj foarte rapid doar ca să măsoare un nivel de încredere și să măsoare niște tendințe și așteptări ale oamenilor. Sondajul mi-a spus că există, pe de o parte, un nivel de încredere pentru persoana mea și, pe de altă parte, că există un nivel de așteptare pentru atributele pe care eu le am”, a declarat Nicușor Dan.

Reacția USR și negocierile politice

În privința reacției USR, partidul care l-a susținut anterior la alegerile locale, Nicușor Dan a afirmat că situația este una firească și a explicat că formațiunea își folosește poziția avantajoasă pentru a negocia.

„Nu e nimic anormal. Adică sunt negocieri care sunt legitime, care sunt suprapuse pentru formarea Guvernului, pentru alegeri prezidențiale. USR-ul are avantajul, în aceste negocieri, de a fi avut candidatul din turul doi și este o formă, în opinia mea, de a juca acest avantaj în negocierile care au loc”, a conchis Nicușor Dan.