Cât timp drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu vor fi îngrădite printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, ci printr-o lege organică, ordonanţa de urgenţă care reglementează starea de alertă este constituţională, conform deciziei luate de CCR. Ce se întâmplă cu declarația pe propria răspundere.
Astfel, nu va fi necesară o declaraţie pe proprie răspundere în timpul weekend-ului pentru a circula în afara localităţii dar trebuie menționat că terasele vor rămâne închise.
Decizia luată de CCR
Curtea Constituţională a decis miercuri, 13 mai, că ordonanţa de urgenţă din 2004 privind starea de alertă e constituţională. Magistraţii CCR au adăugat că restrângerea drepturilor şi a libertăţilor poate fi făcută doar prin lege organică, nu prin ordonanţă de urgenţă. Acest lucru înseamnă că libertatea de circulaţie nu poate fi îngrădită de Guvern prin OUG.
Primul pas către revenirea la normalitate
În ultima zi a stării de urgenţă este programată şedină de Guvern iar executivul va decide măsurile pentru starea de alertă, aceasta fiind primul pas către revenirea la normalitate.
Terasele şi mall-urile vor rămâne închise iar masca va deveni obligatorie în locurile publice. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând cu data de 15 mai se redeschid magazinele care au intrare direct din stradă.
Deplasarea în afara localităţii de domiciliu va necesita în continuare o declaraţie scrisă după instaurarea stării de alertă. În interiorul localităţii se va circula liber. Trebuie menționat că bisericile vor putea ţine slujbele numai în aer liber iar sportivii profesionişti pot să-şi reia antrenamentele.
Sursă foto: Octav Ganea/INQUAM