Anunț despre Iliescu! Abia acum s-a aflat informația despre fostul președinte: Este 100% adevărat

Iliescu

SURSA FOTO: Dreamstime

Filmul preluării puterii de către Ion Iliescu, în 1989, este descris de procurorul care a semnat rechizitoriul din Dosarul Revoluției. El spune că totul a fost posibil doar după ce Armata și Securitatea și-au dat mâna.

Ion Iliescu a luat puterea cu sprijinul Armatei și Securității

Procurorul-șef Cătălin Ranco Pițu, semnatar al rechizitoriului în Dosarul Revoluției, a dat detalii, la postul Antena 3 CNN, despre cum a luat puterea Ion Iliescu în 1989. Dosarul Revoluției este compus din nu mai puțin de 3000 de volume, a acordat o interviu exclusiv .

„Începând cu 2016 au fost desecretizate documente militare de o covârșitoare importanță pentru înțelegerea fenomenului Decembrie 89.

Documente militare deosebit de complexe, documente militare care au fost elaborate de toate structurile militare ale MApN, dar și de structurile de informație, astfel încât, coroborând toate probele avute la dosar, am putut să întregesc acel puzzle și să trag o concluzie care, în opinia mea, este 100% adevărată, logică și cronologică.

N-am nicio niciun dubiu”, a precizat generalul Cătălin Ranco Pițu.

Nu a fost Revoluție

El a menționat că premisa de la care trebuie să pornească răspunsul este că în istorie nu este cunoscută nicio revoluție pură. Cu alte cuvinte, nu există o situație în care în istoria omenirii marea masă s-a ridicat în mod spontan și a răsturnat liderii, schimbând sistemul.

Apoi, el a adăugat că vrea să aducă în atenție niște momente cheie care s-au petrecut. Mai apoi, a spus că ceilalți să judece dacă concluziile lui sunt sau nu logice.

Procurorul Cătălin Ranco Pițu a refăcut filmul fugii lui Ceaușescu și intrarea în scenă a lui Ion Iliescu. El a relatat că mitingul a fost destabilizat de o structură a MApN. A urmat o represiune violentă în București în noaptea de 21 spre 22 decembrie.

Stănculescu nu a executat ordinul lui Ceaușescu

În dimineața zilei de 22 decembrie, Nicolae Ceaușescu l-a numit verbal pe Generalul Victor Atanase Stănculescu drept noul ministru al Apărării. Ia dat ordin să împiedice manifestanții să pătrundă în piață. Cu toate acestea, Stănculescu a emis un ordin contrar, A dispus retragerea forțelor MApN și permițând muncitorilor să intre în piață fără opoziție.

Iulian Vlad, șeful Securității Statului, a dat ordinul de a părăsi sediul CC-ului, facilitând intrarea manifestanților. Stănculescu l-a convins pe Ceaușescu să părăsească punctul de comandă. Iar un elicopter a fost chemat pentru a-l evacua. Cu toate acestea, doar unul dintre cele trei elicoptere a putut ateriza, iar Ceaușescu a fost înlăturat de pe acoperișul CC-ului.

Stănculescu a emis un ordin la ora 2:10, în ziua de 22 decembrie. Cerea ca toate unitățile militare din România trebuiau să asculte exclusiv de comanda sa. I-a înlăturat astfel lui Ceaușescu prerogativa de comandant suprem al forțelor armate.

La orele 16:00, Ion Iliescu a intrat în sediul Ministerului Apărării Naționale. El a fost primit ca noul șef de stat de către generalii și șefii de direcții din MApN și Securitatea Statului. Iliescu și-a asumat calitatea de nou lider al României, iar armata și securitatea au decis să-l susțină.

După aceste evenimente, Nicolae Ceaușescu a fost arestat în după-amiaza zilei de 22 decembrie. El a petrecut 2,5 ore în biroul Securității Dâmbovița, înainte de a fi predat armatei și executat la data de 25 decembrie.