Vești proaste pentru pensionarii din România. Economistul Adrian Câciu are o previziune sumbră legată de majorarea pensiilor, având în vedere tensiunile din ultimele zile.
Mai exact, economistul este de părere că majorarea pensiilor nu va fi făcută anul acest. El a mai adăugat că toate declarațiile făcute de ministrul Muncii, Raluca Turcan, sunt făcute pentru ”a fi mai plăcută”.
De cealaltă parte însă, Florin Cîțu a transmis un mesaj foarte clar pentru toți românii. Acesta susținea că bugetul nu permite creșterea salariilor sau a pensiilor în următoarea perioadă.
„Nu cred că vor mai majora pensiile anul acesta. Eu am impresia că este şi o bătălie internă în PNL. Doamna Turcan încă insistă să fie mai plăcută, chiar dacă uneori greşeşte.
Spune: „Am început şi facem şi recalculare şi eu am propus să fie și indexate”. Domnul Cîțu s-a exprimat foarte dur, în ultimele zile. A spus că pensiile şi salariile sunt 95% din buget. Bugetul nu mai permite acest lucru”, a spus economistul, la DC news Tv.
Ce se întâmplă cu majorarea pensiilor
Totodată, Adrian Câciu a mai precizat că toate informațiile transmise de premierul Florin Cîțu au arătat ferm cât costă pensiile pe acest an și faptul că majorarea acestora nu va mai avea loc.
El a mai adăugat că există o soluție pentru a crește pensiile, însă având în vedere tensiunea din partid din ultima perioadă, cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla, deoarece premierul ”nu vrea” să facă asta.
”Ne-a spus şi cât ne costă pensiile pentru creşterea de anul trecut şi ne-a cam închis gura. Din perspectiva politică, între ei sunt nişte bătălii. Atâta timp cât domnul Cîțu este la timonă, nu văd cum vor creşte pensiile anul acesta. Soluţii are, dar nu vrea”, a mai spus Adrian Câciu.