Gheorghe Mărmureanu a investigat cutremurele recente
Recent, Profesorul Gheorghe Mărmureanu, fost director al Institutului Național pentru Fizica Pământului și cercetător științific, a investigat cutremurele recente din Italia și România.
Seismologul de renume are un avertisment pentru locuitorii sau vizitatorii din Italia, unde s-a înregistrat o creștere a activității seismice.
Gheorghe Mărmureanu a declarat că el nu nu ar locui niciodată în Italia. A colaborat timp de 15 ani cu seismologii italieni și consideră că există un mare pericol acolo, în special în sud, în zona Napoli, dar și în nord.
El i-a sfătuit pe români să nu se cazeze la hoteluri sau în clădiri foarte vechi atunci când călătoresc în Italia.
De asemenea, le-a recomandat celor care și-au făcut deja un rost în Italia să evite cumpărarea apartamentelor foarte vechi. Seismologul spune că nu ar fi o investiție bună.
În plus, el a adăugat că nu există nicio legătură între cutremurele din Italia și cele din România, scrie playtech.ro.
”Eu, unul, n-aș locui niciodată în Italia. Am colaborat 15 ani cu seismologii italieni, există acolo un mare pericol, mai ales în sud, în zona Napoli, dar și în nord.
Îi sfătuiesc pe românii care pleacă în vacanțe în Italia să nu se cazeze la hoteluri sau în clădiri foarte vechi, eu am locuit în unul, dar cu mare teamă.
Iar pe cei care deja și-au făcut acolo un rost, să nu cumpere apartamente foarte vechi, nu ar fi o investiție bună. Nu este nicio legătură între cutremurele din Italia și cele din România”, a menționat Gheorghe Mărmureanu.
Oamenii nu trebuie să se sperie de cutremurele din România
Gheorghe Mărmureanu a transmis că nu ar trebui să ne îngrijorăm din cauza numărului mare de cutremure din România.
El a explicat că cu cât sunt mai multe cutremure mici, cu atât sunt mai puține șanse pentru cutremure puternice și catastrofale.
În fiecare an, în România au loc sute de cutremure foarte mici. Unele dintre ele sunt atât de slabe încât nu sunt resimțite.
Mărmureanu a îndemnat populația să fie liniștită și a promis că va avertiza publicul dacă, în urma calculelor sale și ale specialiștilor din întreaga lume, se previzionează un cutremur foarte mare.
De asemenea, el mai spune că pentru următorii zece ani nu ar trebui să ne facem mari griji. I-a sfătuit, în schimb, pe oameni nu se cumpere apartamente vechi.
”Nu trebuie să vă speriați de numărul mare de cutremure din România, nu s-a trezit Vrancea, cum zic unii, de fapt, nu doarme niciodată. Cu cât mai multe cutremure mici, cu atât mai puține cutremure puternice, catastrofale.
Anual, dacă e să o luăm așa, în România au loc sute de cutremure foarte mici, pe unele nici nu le resimțim. Stați liniștiți! Dacă, din calculele mele cu specialiștii din întreaga lume, vom crede că se apropie un cutremur foarte mare, eu voi ieși la televizor și voi atenționa populația.
Timp de zece ani nu ar trebui să ne facem griji majore. Oricum, nu cumpărați apartamente vechi, nu e o investiție bună. Feriți-vă să locuiți în clădirile vechi! Ați văzut cum s-a prăbușit blocul Scala, la cutremurul din 4 martie 1977!”, susține Gheorghe Mărmureanu.
Trebuie să ne păstrăm calmul în caz de cutremur
Seismologul spune că, în caz de cutremur , oamenii se sperie și uită regulile de siguranță. El a reamintit că este bine să nu ne panicăm. Mulți, spune el, sar pe geam sau aleargă din bloc pe scări din teama că ar putea fi prăbușit blocul peste ei.
Acesta a mai spus că nu este recomandat să stăm sub tocul ușii în timpul unui cutremur. Blocurile noi sunt construite în mod defectuos și ar putea fi periculos.
”Eu degeaba tot dau sfaturi, căci, în caz de cutremur, toți se sperie, uită de reguli, mulți sar pe geam sau aleargă din bloc pe scări, de teamă să nu se prăbușească blocul pe ei. Păi, actorul Toma Caragiu așa a și murit. Era în acea seară la o țuică, alături de Alexandru Bocăneț, și, speriați, au fugit pe scările care, de altfel, s-au și prăbușit. Dacă rămâneau în casă, nu pățeau absolut nimic. Probabil că așa le-a fost scris. Deci, atenție, păstrați-vă calmul în caz de cutremur! Vă poate salva viața! Și nici sub tocul ușii nu mai este indicat să stați, blocurile noi sunt construite foarte prost, poate fi periculos! Iar dacă sunteți cazați într-un hotel, de-abia după ce a trecut pericolul puteți ieși din clădire, nu înainte de a vă lua actele și o haină groasă”, spune acesta.