Starea de sănătate a lui Mihai Leu s-a îmbunătățit după ce cancerul i-a recidivat și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Leu a putut reveni în circuitul de raliu.
Cum se simte Mihai Leu după tratamentul de cancer. Prima imagine și prima declarație
Mihai Leu a părăsit spitalul după ce cancerul i-a recidivat. Fostul pugilist ajuns vârstă de 55 de ani a fost supus unei intervenții chirurgicale la Hunedoara. Cu toate acestea, din cauza unor complicații apărute după operație, a fost necesar să fie transferat la Institutul Fundeni din Capitală pentru tratament suplimentar.
După o perioadă petrecută în spital, starea de sănătate a lui Mihai Leu s-a îmbunătățit suficient pentru a reveni în circuit. În ciuda faptului că a fost la un pas de tragedie, el a reușit să participe la prima sa cursă din 2024. După ce a ratat etapa de la Alba Iulia, Mihai Leu a fost prezent în weekend la întrecerea de la Reșița, marcând astfel un moment important în recuperarea și cariera sa.
”Am încheiat cu bine etapa de la Reșița. Cu o mare bucurie în suflet. Au fost câteva luni lungi în care zilnic gândul meu era la revenirea în competiții. Am visat secundă de secundă la acest moment, iar azi am reușit. Prima mea cursă din 2024.
Nu am venit la Reșița cu un obiectiv anume, dar m-am simțit excelent. Cel mai bun timp al meu pe acest traseu era în 2018, când am terminat în 2:18,721. Azi am fost mai rapid cu trei secunde. Totuși, nu a fost suficient să urc pe podiumul final, dar nici nu mai era nevoie.
Pentru mine e deja o victorie. O victorie pe care i-o dedic Annei, care m-a vegheat zi și noapte, fiului meu Marco pentru motivație, staff-ului medical, echipei mele tehnice, partenerilor care au fost alături de mine și nu în ultimul rând vouă care mi-ați transmis energia voastră pozitivă”, a scris Leu, pe contul de Facebook.
Fostul boxer le-a ținut un discurs fotbaliștilor de la Corvinul Hunedoara, înaintea turului preliminar de Europa League
După ce a participat în prima sa cursă din 2024, Mihai Leu a vizitat, luni, pe 8 iulie, stadionul Corvinul din Hunedoara, unde a avut o întâlnire cu jucătorii echipei locale care a câștigat Cupa României la finalul sezonului trecut. El a discutat cu fotbaliștii, a făcut poze alături de aceștia și de trofeul Cupei României Betano, și a adus mașina de raliuri pe pista arenei.
După întâlnire, clubul hunedorean a postat un mesaj despre vizita surpriză a fostului campion mondial de box. Mihai Leu le-a vorbit fotbaliștilor despre sport în general dar și despre modul cum trebuie să abordeze întâlnirea din primul tur preliminar al UEFA Europa League, în care gruparea corvinistă este angrenată în calitate de deținătoare a Cupei României, având în vedere experiența sa imensă de fost mare sportiv. Leu a adus în discuție elemente precum încredere, voință, ambiție, perseverență și luptă, dar și alte caracteristici de care e nevoie pentru momentele dificile din sport.
”De la campion, la campioni! Corviniștii au avut parte, astăzi, de o vizită-surpriză înainte de antrenament! Super-campionul Mihai Leu le-a vorbit băieților înainte de meciul din primul tur preliminar al UEFA Europa League despre încredere, voință, ambiție, perseverență și luptă, dar și despre alte ingrediente de care e nevoie pentru a te auto-depăși în momente importante!
Primul campion mondial al României la box profesionist, de trei ori campion național la viteză în coastă și o dată campion absolut la raliuri, Mihai Leu le-a prezentat ‘corbilor albaștri’ și mașina cu care concurează, în acest an la Campionatul Național de Viteză în Coastă, ajungând cu ea chiar pe pista stadionului!
Mulțumim, Mihai, pentru sfaturi și vizită! Sănătate maximă și multă baftă în competiții! Hai, Corvinu’!”, este postarea făcută pe contul de Facebook al clubului Corvinul Hunedoara.