Paşapoartele simple electronice care se vor emite începând de vineri pentru persoanele adulte vor avea valabilitate 10 ani, informează Ministerul Afacerilor Externe.
MAE aminteşte că de vineri intră în vigoare modificările aduse Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificări iniţiate de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe ca instrument suplimentar în sprijinul cetăţenilor români din ţară şi din străinătate în domeniul paşapoartelor.
„Aceste modificări au ca scop reducerea aglomeraţiei de la serviciile de paşapoarte din ţară, respectiv de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate şi creşterea eficienţei în procesul de eliberare a documentelor de călătorie”, precizează sursa citată.
Principalele elemente de noutate introduse prin aceste modificări se referă la valabilitatea paşapoartelor simple electronice, situaţiile în care poate fi solicitată eliberarea paşaportului simplu temporar şi noile termene de procesare a cererilor de eliberare a paşapoartelor simple temporare în anumite situaţii.
Astfel, cetăţenii cu vârsta de peste 18 ani, care vor depune, începând din 20 iulie, cerere pentru obţinerea paşaportului simplu electronic vor primi documentul de călătorie cu valabilitate de 10 ani. Până în prezent, termenul de valabilitate era de cinci ani. Pentru celelalte segmente de vârstă, termenul de valabilitate rămâne nemodificat – 3 ani pentru persoanele cu vârsta de până la 12 ani, respectiv 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.
Cererile pentru eliberarea documentelor de călătorie depuse anterior datei de 20 iulie vor fi procesate potrivit dispoziţiilor legale aplicabile la data depunerii cererii.
Noi prevederi
Tot de vineri, aminteşte MAE, intră în vigoare noile prevederi privind condiţiile de eliberare a paşaportului simplu temporar. Astfel, paşapoartele cu valabilitate de un an vor fi eliberate într-un termen de cel mult trei zile lucrătoare în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic. În acest sens, trebuie prezentate documente justificative.
Persoanele care nu doresc un paşaport simplu electronic sau cele care nu pot prezenta documentele justificative din categoria celor menţionate vor putea primi paşaport temporar, dar în termenul de eliberare a documentului electronic: maxim 30 de zile lucrătoare în cazul cererilor depuse în ţară şi cel mult 90 de zile lucrătoare pentru cererile depuse în străinătate.
Pe lângă măsurile de ordin legislativ luate pentru eficientizarea activităţii de eliberare a paşapoartelor, la nivelul MAI şi MAE au mai fost luate măsuri de ordin administrativ şi organizatoric precum: la nivel naţional – suplimentarea personalului de la ghişee, mutarea structurilor de paşapoarte în sedii noi care oferă condiţii decente şi spaţii de aşteptare pentru cetăţeni (ex. pentru regiunea Bucureşti-Ilfov structurile de paşapoarte funcţionează în centrele comerciale ParkLake şi Plaza România); la nivelul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare – informatizarea tuturor serviciilor consulare şi introducerea unor mijloace moderne de gestionare a cererilor de natură consulară, care au condus la procesarea unui volum mai mare de solicitări şi la reducerea considerabilă a timpului de aşteptare. AGERPRES