Gabriela Firea, proaspăt intrată în cursa pentru Primăria Capitalei, a făcut un anunț de ultim moment despre alegeri. Social-democrata a fost întrebată dacă ar putea negocia cu Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL.
Gabriela Firea a fost întrebată dacă mai este loc de negociere cu Cristian Popescu Piedone pentru ca acesta să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei.
Gabriela Firea, anunț despre retragerea lui Piedone: Am telefonul deschis
Astfel, social-democrata a subliniat că ea are telefonul deschis. Totodată, ea spune că un răspuns clar poate veni doar din partea lui Cristian Popescu Piedone.
Ea a explicat și că se ocupă de propriile campanii, întâlnirii cu cetățenii, asociațiile de locatari și nu numai.
„Sincer, fiecare persoană îşi ia propriile decizii, dacă mai este loc, da, am telefonul deschis, vorba domnului Mihai Tudose, dacă mai este cale, doar domnia sa poate să spună, să declare. Eu mă ocup de campanie, de întâlnirile cu cetăţenii, cu asociaţiile de locatari, cu mediul de afaceri, cu părinţii care sunt nemulţumiţi că încă în Bucureşti se învaţă în trei schimburi şi copiii sunt foarte chinuiţi, de părinţii copiilor care au avut mari, mari întârzieri la acordarea stimulantelor care au fost propuse şi votate pe timpul meu.
Mă gândesc de asemenea la adulţii cu dizabilităţi, cărora li s-a tăiat suplimentul şi acum în chip, aş putea să spun, ipocrit de campanie, domnul primar promite că va plăti acele datorii, este ştiţi cum e, gen suta de lei a cuiva, care când a văzut că e grav, plusa. Nu este normal să-i văduveşti aproape patru ani de zile pe aceşti oameni de ceea ce li se cuvenea şi acum în campanie, ca să nu pierzi voturi, le promiţi marea cu sarea. În primul rând, cetăţenii trebuie să ştie că ai o coerenţă şi o predictibilitate în tot ceea ce propui şi că te bazezi pe o echipă puternică”, a declarat Gabriela Firea.
Candidata PSD la Primăria Capitalei este optimistă cu privire la șansele pe care le are
Ea a afirmat și că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc „un primar dinamic”.
„Am intrat de curând în această cursă. Mă bazez foarte mult pe bucureşteni, pe cei care sunt nemulţumiţi de ineficienţa actualului primar, pe cei care m-au votat şi au fost dezamăgiţi acum trei ani şi jumătate că nu am continuat proiectele la primăria Capitalei, pe colegii mei primarii de sectoare, pe colegii mei social-democraţi. Şi cred că prin acest lucru am spus totul. Sunt încrezătoare, sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, care să respecte legea şi regulile şi atunci când se întâmplă o problemă să nu se ascundă în birou, cum s-a întâmplat în această perioadă, ci să înfrunte problema şi împreună cu cei mai buni specialişti să găsească şi soluţiile”, a mai spus Firea.
Firea spune că vrea o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare
Social-democrata a spus și că își dorește „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare”.
„Am depus candidatura acum pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei. Le mulţumesc colegilor. Aveţi în faţa dumneavoastră oamenii care pot transforma Bucureştiul în bine, care pot să facă diferenţa, care vor pune capăt ineficienţei, lentorii şi a tot ceea ce s-a întâmplat nu bun în Bucureşti. Ritmul lor a fost de melc.Dezvoltarea nu a existat. S-au pierdut aproape patru ani de zile pentru că dacă măcar s-ar fi continuat proiectele PSD tot s-ar fi înregistrat un ritm decent. Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică.
Oamenii ne pot ierta dacă greşim, dar nu ne pot ierta dacă arătăm că nu ne pasă. Vreau să îi mulţumesc sincer domnului premier Marcel Ciolacu, pentru toată susţinerea din această perioadă. Sunt absolut sigură că va susţine la nivel guvernamental toate proiectele bune pentru Capitală. În aceşti ani, doar două sectoare au avut noroc: Sectorul domnului Robert Negoiţă şi al lui Daniel Băluţă, în rest Evul Mediu”, a conchis Gabriela Firea.
Amintim că președintele PSD Bucureşti şi-a depus candidatura, duminică, la Primăria Capitalei. Potrivit unui sondaj Avangarde, Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 31% din opţiuni.
La rândul său, preşedintele PSD Marcel Ciolacu i-a promis Gabrielei Firea că o va susţine necondiţionat în demersurile şi proiectele pe care le are pentru Bucureşti.
El este urmat de Gabriela Firea cu 24%. Pe următorul loc se află Cristian Popescu Piedone, cu 20%.