Anunț devastator pentru milioane de șoferi. Se anunță amenzi uriașe care-i vor arde la buzunare. Și asta nu e tot. Vor fi și mașini ridicate. Totul se va întâmpla în cel mai scurt timp. Autoritățile au făcut deja public proiectul care le dă fiori reci tuturor conducătorilor auto.
Dezastru total pentru toți șoferii din București. Autoritățile locale din Capitală le-au pus gând rău. Consilierii municipali vor dezbate, în şedinţa din 26 iunie, un proiect de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionare neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti.
Tarifele de ridicare prevăzute sunt: 200 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv; 270 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone. Tarifele de transport sunt: 150 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv; 200 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.
În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 de lei pe zi. Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate”, prevede proiectul.
Conform regulamentului ataşat, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, precum şi dispunerea măsurii de ridicare se fac de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.
Agenţii constatatori, de regulă, vor înregistra foto sau video zona staţionării vehiculului, consemnând aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.
Transportul vehiculului se va face pe platforme auto care să asigure ridicarea completă, în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a acestuia. Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate va fi de un an. În cazul în care proprietarul nu se prezintă în acest termen pentru eliberare, operatorul va înştiinţa poliţia locală, care va proceda conform legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparţinând domeniului public/privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă.
Activităţile de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar vor fi efectuate de persoane cu activitate specifică din cadrul Companiei Managementul Transportului Bucureşti. Aceste activităţi vor constitui serviciu public şi se vor desfăşura pe durat a 24 de ore.
Potrivit expunerii de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, legislaţia privind regimul contravenţiilor prevede faptul că aplicarea sancţiunii contravenţionale se poate face doar în cazul făptaşului şi că în cazul staţionărilor neregulamentare această procedură este foarte greoaie, deoarece impune condiţia ca agentul constatator să aştepte lângă vehicul până la sosirea conducătorului auto. „Reglementările privind circulaţia pe drumurile publice prevăd şi posibilitatea de a se putea aplica, pe lângă sancţiunea principală, şi una complementară, constând în măsura tehnico-administrativă de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar. Pentru a se putea interveni eficient în cazul staţionărilor neregulamentare, mai ales în cazurile în care se stânjeneşte circulaţia mijloacelor de transport public sau alternativ sau când se îngreunează operaţiunile de salubrizare sau deszăpezire, este necesară demararea efectuării activităţii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar”, prevede documentul, citat de România TV.