Un serviciu de plăți susține că din aprilie va fi disponibilă pe piață opțiunea de plată direct din platforma de internet banking pe care ți-o pune la dispoziție banca ta, scrie playtech.ro.
Directiva PSD2, menționată anterior, are drept componentă și deschiderea sistemului bancar spre zona fintech și vine să reglementeze acest serviciu. Astfel, ȋn momentul achitării coșului de cumpărături din magazinul online, se va genera un link care face trimitere către platforma de internet banking a utilizatorului.
Trei mari bănci din România vor avea această opțiune
Serviciul va fi disponibil din aprilie pentru clienții Băncii Comerciale Române și Băncii Transilvania, iar din mai și pentru cei de la ING. Deocamdată nu se știe dacă această opțiune va fi disponibilă și pentru alte bănci.
De asemenea, pentru aceste plăți, comisioanele pentru comercianți sunt mai mici decât cele pentru plata cu cardul. Acestea se situează între 0,50 și 3 lei, față de un comision procentual ce pornește de 0,80% ȋn cazul plăților cu cardul. În plus, timpul de încasare a sumelor din vânzări este mult mai scurt, doar o zi lucrătoare, indiferent de volumul tranzacțiilor.
Serviciul a fost anunțat de Paysera și e cunoscut sub numele „Inițiere plăți”. Compania este prezentă în șapte țări din Europa, are o rețea de 50 de bănci partenere și permite transferuri în 184 de țări.