Având în vedere faptul că virusul ucigaș circulă de luni de zile în toate țările lumii fără a putea fi oprit, patru puteri Europene au luat o decizie fără precedent. Este vorba despre o alianță pentru producerea unui vaccin împotriva coronavirusului.
Cele pantru mari puteri sunt Franţa, Germania, Italia şi Ţările de Jos.
Acestea au convenit formarea unei ”alianţe” care să asigure producerea unui potenţial vaccin anti-COVID-19 în Europa, au anunţat miercuri autorităţile olandeze, transmite AFP, citată de agerpres.
Totodată, țările europene ”explorează în comun diverse iniţiative promiţătoare şi sunt în discuţii cu diverse societăţi farmaceutice”, a indicat Ministerul Sănătăţii Publice olandez într-un comunicat.
Care este obiectivul alianței?
Obiectivul acestei alianţe este de a produce vaccinuri pe teritoriul european, acolo unde acest lucru este posibil, a adăugat ministerul citat.
”Germania, Franţa, Italia şi Ţările de Jos sunt convinse că un rezultat reuşit presupune o strategie şi investiţii comune”, mai menţionează comunicatul.
Alianţa celor patru ţări îşi propune să garanteze că un număr suficient de doze de vaccin vor fi disponibile pentru Uniunea Europeană şi pentru ţări cu venituri reduse, în special din Africa.