Primii români care vor fi vaccinați împotriva infamului COVID-19 vor fi cadrele medicale aflate în „linia întâi”, conform celor spuse de Nelu Tătaru la o dezbatere online organizată de profit.ro

Când ar putea avea loc administrarea vaccinului

De asemenea, ministrul Sănătății a estimat că administrarea acestor vaccinuri ar putea începe în ianuarie 2021.

„Avem o primă tranșă care ar trebui să vină în sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie. Intenția noastră este, și în planificarea care o avem, ca tot personalul medical să fie vaccinat, pentru a putea să avem o linie întâi solidă”, a explicat Nelu Tătaru.

Acesta a subliniat faptul că, din cauza numărului mare de contaminări, măsurile de restricție aplicate în România vor fi aplicate „încă 2-3 săptămâni și după ce numărul de cazuri va scădea”.

„Suntem în adaptarea pentru fiecare zi. Suntem în pregătirea următoarelor 3-4 săptămâni. Lumea trebuie să înțeleagă că acele restricții pe care le impunem acum vor merge încă 2-3 săptămâni și după ce numărul de cazuri va scădea. Fiindcă numai așa putem să limităm ce se întâmplă în acest moment”, a conchis ministrul Sănătății.

Ce medicament a luat Nelu Tătaru pentru a se proteja de coronavirus

Nelu Tătaru, a dezvăluit în direct la B1TV medicamentul „minune” care îl ține sănătos. Asta s-a întâmplat în ciuda faptului că de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, se plimbă din focar în focar.

Ministrul Sănătății a explicat că ori de câte ori are suspiciuni cu privire la rigoarea cu care s-ar fi protejat sau când simte simpla congestie nazală ia un paracetamol. Celelalte reguli pe care ministrul Sănătății le urmează sunt o alimentație sănătoasă, consumă multe lichide și mănâncă fructe.

„Respect niște reguli, încerc să mănânc sănătos, iar în condițiile în care într-adevăr am fost într-un focar și, eu știu, posibilitatea este, iau un paracetamol simplu. Doar dacă mi s-a părut ceva iau un paracetamol simpli.

Portul măștii provoacă o congestie nazală, iar în acele momente în care simt acele fenomene strict de congestie nazală iau un paracetamol. Prefer să iau un paracetamol atunci când simt că acea congestie nazală este mai importantă.

Eu port masca trei sferturi din zi, iar paracetamolul îl folosesc ori de câte ori simt acea congestie nazală. În rest, mănânc sănătos, beau multe lichide și mănânc fructe. Nu iau vitamine, suplimente sau alte pastile”, a declarat Nelu Tătaru.

Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Chirica