Vladimir Putin împlinește astăzi 72 de ani
Vladimir Putin împlinește 72 de ani! De asemenea, după aproape un sfert de secol la Kremlin, este cel mai longeviv lider al Rusiei din ultimii 200 de ani. Astfel, președintele rus este sărbătorit cu mesaje precum cele primite de către dictatorii din timpul URSS.
Unul dintre ele este „Dumnezeu să îl aibă în a sa pază pe ţar!”. Mesajul a fost transmis de ideologul rus ultranaţionalist Alexander Dugin pe canalul său de Telegram, la scurt timp după miezul nopţii, notează Reuters.
Dugin, care are 62 de ani, susţine de mult timp ideea unificării teritoriilor vorbitoare de limbă rusă, alături de alte regiuni, într-un nou și vast imperiu rus, ce ar include și Ucraina, unde Rusia desfășoară un război. În 2022, fiica lui Alexander Dugin a fost ucisă într-un presupus atentat cu maşină capcană.
La rândul său, Ramzan Kadîrov, liderul Republicii Cecene din Rusia, care se autointitulează „soldatul de rând” al lui Putin, i-a transmis un mesaj președintelui rus luni, la miezul nopții.
„Astăzi, prieteni, este ziua de naştere a liderului nostru naţional”, a scris acesta pe Telegram.
„Aceasta este o zi semnificativă pentru întreaga noastră Patrie”, a adăugat Kadîrov.
Aproape un sfert de secol la conducerea Rusiei
Vladimir Putin, care a dat ordinul de invadare a Ucrainei în 2022, a obținut o victorie clară în alegerile din martie. Dacă își va încheia noul mandat de șase ani, acesta va deveni cel mai longeviv lider al Rusiei din ultimele două secole, de la domniile țarilor și împărăteselor.
Victoria a întărit și mai mult controlul ferm al liderului de la Kremlin asupra puterii și, potrivit lui, a dovedit că Moscova a avut dreptate să sfideze Occidentul și să își trimită trupele în Ucraina.
Occidentul îl descrie pe Putin ca fiind un autocrat și un criminal, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a considerat votul din martie, care i-a prelungit mandatul fostului agent KGB, ca fiind ilegitim.
Putin prezintă conflictul din Ucraina ca parte a unei lupte istorice de secole împotriva unui Occident în declin, care, în opinia sa, a umilit Rusia după încheierea Războiului Rece prin extinderea influenței sale în sfera de interes a Moscovei.
Kievul și aliații săi occidentali consideră războiul o tentativă imperialistă de acaparare a teritoriilor. Conflictul a provocat moartea a mii de civili, majoritatea ucraineni, a distrus orașe, lăsându-le în ruine, și a forțat milioane de oameni să își părăsească locuințele.