Mitsubishi Motors Corporation, partener al alianței Alianţei Renault – Nissan și-a anunțat planul de afaceri pentru perioada 2020 - 2022 și confirmă astfel o realitate cruntă: marca niponă nu va mai comercializa modele noi pe piaţa europeană în viitorul apropiat.
Această decizie se pare că nu este una temporară: „nu există posibilitatea reluării lansării de noi produse în Europa”, după cum explică constructorul nipon. În schimb, pe lângă continuarea vânzărilor strict pentru modelele aflate acum în portofoliu – SpaceStar, ASX, Eclipse Cross, Outlander și L200 – va fi menținută activitatea de „after sales” (piese și componente).
Veștile proaste continuă și în privința rețelei de importatori și dealeri din Europa. La întrebarea „Aveți în plan vânzarea modelelor Renault sau Nissan în rețeaua de dealeri Mitsubishi Motors?” răspunsul sec a fost „Nu avem în plan acest lucru”, în timp ce la tema „are MMC vreun plan de reorganizare a rețelei de dealeri?” oficialii Mitsubishi au răspuns doar că „nu avem niciun anunț cu privire la acest subiect”.
Comunicatul a stârnit discuții aprinse printre analiştii pieţei auto, după cum transmite Adevărul. Conform oficialilor Mitsubishi, marca „îşi va concentra resursele în regiunea ASEAN, acolo unde este competitivă. De asemenea, MMC îşi va creşte profitabilitatea prin îmbunătăţirea suplimentară a tehnologiilor sale unice, competitive, precum PHEV, HEV şi 4WD, dar şi prin introducerea de modele de ultimă generaţie care vor utiliza tehnologiile partenerilor din Alianţă”.
Planul constructorului prevede o reducere a costurilor fixe cu cel puțin 20%, față de anul 2019, concentrarea investiţiilor în regiunile de bază pentru a spori profitabilitatea, concentrarea resurselor de management în zona ASEAN pentru a creşte cota de piaţă din zonă la peste 11%, dezvoltarea afacerilor din Africa, Oceania şi America de Sud ca al doilea pilon după ASEAN.