Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a vorbit la Antena 3 despre bugetul pe 2019, menționând ce pensii vor avea. Consilierul premierului a spus că, cel mai probabil, proiectul de buget va fi aprobat până vinerea viitoare.
Consilierul premierului Darius Vâlcov a făcut un anunț important despre pensii, spuând ce se întâmplă cu aceste venituri în foarte scurt timp. El a precizat că punctul de pensie ca crește cu 15% începând cu 1 septembrie. În afară de pensii, Darius Vâlcov a făcut comentarii și despre creșterile privind salariu mediu.
“La pensii, avem două lucruri foarte importante. De la 1 septembrie, pensia minimă, aceea pe care o iau aproape 300 de mii de persoane, de la 400 de lei a urcat la 640 și acum va ajunge 700 de lei de la 1 septembrie. Iar punctul de pensie va crește cu 15% tot de la 1 septembrie. Adică de la 1100 se va ajunge la 1265 de lei. Asta e foarte important pentru pensionari de știut”, a declarat Darius Vâlcov la Antena 3.
În afară de pensii, Darius Vâlcov a făcut comentarii și despre creșterile privind salariu mediu. El a menționat că salariul mediu net va fi de aproximativ 3100 de lei anul acesta. „Cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe oamenii este că salariul mediu net anul acesta va fi aproximativ 3100 de lei. Asta înseamnă o creștere de 50% față de 2016, când era aproximativ 2000 de lei. Asta înseamnă că pe medie, în ultimii trei ani de zile, salariul tuturor românilor, tuturor celor care au contracte de muncă a crescut cu 50%, dar pe medie. Toate aceste lucruri s-au întâmplat și se întâmplă în condițiile în care pentru cei doi ani care despart 2016 de 2019, deci pentru anul 2017 și 2018, cumulat inflația a fost mai mică de 5%. Deci ceea ce a rămas oamenilor după doi ani și jumătate e o diferență medie între 50 și 5%, deci 45%. Una e când vorbim de salariul mediu public și alta e când vorbim de salariul mediu privat. Salariul mediu privat e undeva la 30% pentru acești doi ani și jumătate, iar cel public se apropie de 80%”, a spus Darius Vâlcov.
„E clar că sunt frustrări și e clar că nu e normal, dar asta nu înseamnă că statul trebuie să stea după mediul privat. Dacă, de exemplu, într-o agenție de presă sau într-o televiziune a statului, salariile sunt aproximativ egale cu cele din mediul privat, ceea ce înseamnă că mediul privat recompensează bine pe acest sector. Hai să ne gândim la Sănătate. Avem 680 de spitale, între care 305 la privat și 375 la public. Deci la spitale, doctorii sunt mult mai bine plătiți la stat decât la privat. Probabil salariile ar trebui să fie și la privat la fel de mari, dar și serviciile ar trebui să fie la public ca la privat”, a mai spus Darius Vâlcov.
„Nimeni nu garantează că dacă o altă formațiune politică vine și are o altă viziune, spune că consideră că s-au dat prea mulți bani în această zonă a asistenței sociale, a pensiilor.. poate să vină PNL să spună că anulează legea pensiilor și a salarizării și ne întoarcem la momentul 2016.. atunci probabil ai cinci milioane și ceva de pensionari și încă un milion și jumătate de salariați care vor reacționa”, a punctat consilierul premierului.
Darius Vâlcov a spus că pentru Educație este prevăzută o sumă de 30 de miliarde de lei, fiind cu 10 miliarde în plus față de anul precedent. Aeștia se vor duce către programe și investiții. „Ce trebuie să mai știe despre acest buget populația și ar trebui să ceară anul acesta autorităților. Dacă anul trecut s-au alocat 20 de miliarde de lei pentru Educație, anul acesta se alocă 30 de miliarde. Aceste 10 miliarde în plus se duc către programe și investiții. Toate cele 1466 de școli vor primi 10 mii de euro pentru a-și achiziționa o toaletă modernă, mobilă. Mă refer la cele care au grupuri sanitare în curte, sunt enorm de multe. O altă zonă este cea a dotării cu table inteligente. În toate școlile sunt prevăzuți bani ca în toate clasele să intre table inteligente. Și să se dea tablete la toți copiii ca să nu mai existe această problemă a manualelor”, a conchis Darius Vâlcov.