Anunț important despre pensii! Ce persoane se pot pensiona în acest an: Care sunt condițiile

În anul 2019, pensia pentru limită de vârstă se acordă femeilor care ajung la vârsta de pensionare, însă, doar dacă acestea îndeplinesc următoarele condiții.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă femeilor care ajung la vârsta de pensionare doar dacă acestea îndeplinesc cel puțin stagiul minim de cotizare în sistemul pensiilor de stat. Vârsta-standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sunt stabilite în funcție de data nașterii fiecărei persoane, astfel că putem prezenta, cel puțin teoretic, ce femei se pot pensiona în 2019.

Pensia pentru limită de vârstă, ce este reglementată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este principala categorie de pensie acordată în România. În 2019, aceasta se cuvine femeilor care îndeplinesc două condiții: ating vârsta-standard de pensionare și au realizat stagiul minim de cotizare (adică vechimea minimă în muncă).

Vârsta-standard de pensionare este, în momentul de față, de 63 de ani pentru femei. În ceea ce privește stagiul minim de cotizare, adică vechimea în muncă, acesta este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.

Din moment ce vârsta-standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sunt calculate în funcție de data nașterii fiecărei persoane, Legea pensiilor ne permite să aflăm cine îndeplinește, cel puțin teoretic, în anul 2019, condițiile pentru a obține pensia pentru limită de vârstă.

De exemplu, o femeie care împlinește 61 de ani în luna februarie 2019 poate cere pensionarea pentru limită de vârstă, însă numai dacă are cel puțin 15 ani munciți legal, scrie Avocatnet.ro.